Vizonul american
Nume științific: Neovison vison Schreber, 1777
Carnivor semiacvatic de mărime mijlocie originar din America de Nord (Canada și SUA) a fost introdusă în Europa la începutul anilor ’50 în ferme de creștere pentru valorificarea blănii și naturalizată în cea mai mare parte a Europei (Mitchell-Jones et al., 1999)
Identificarea speciei
Mai mare și mai grea decât nurca europeană, are corpul alungit, membre relativ scurte şi o coadă de aproximativ o treime din lungimea corpului. Capul împreună cu corpul ating o lungime de 45 cm, în timp ce coada ajunge adesea la 25 cm. Blana densă și lucioasă are o culoare uniformă maro închis aproape spre negru. Creşterea în captivitate pentru blană a dus la diversificarea paletei de culori de la alb, gri, cafeniu până la negru (IUCN/SSC, 2009). Prezintă o mică pată de culoare albă pe bărbie și care ocazional se poate extinde până pe buza superioară. Fiecare pată albă este unică, ceea ce permite o identificare precisă a fiecărui individ. Vizonul năpârlește de două ori pe an, părul din vară fiind pe deplin dezvoltat la mijlocul lunii Iulie și care este înlocuit iarna până în Noiembrie. Atât masculii cât și femelele au dimensiuni similare dar masculii cântăresc mai mult decât femelele. În sălbăticie masculii pot atinge 1,5 kg în timp ce femelele cântăresc pe jumătate. Se mișcă bine atât pe uscat cât și pe apă, au picioare prevăzute cu 5 degete unite printr-o membrană interdigitală. Au o vedere ascuțită, pentru vânătoare și identificarea mișcării și a posturii alor indivizi pentru a comunica. Când intră în contact cu alți indivizi emite semnale vocale specifice (sunete stridente, scheunături).
Descrierea habitatului
Vizonul american este un animal care se adaptează rapid în majoritatea tipurilor de habitate. Se întâlneşte de-a lungul pâraielor cu ape lente, a râurilor, lacurilor și a mlaștinilor, în habitate xerice cu hrană abundentă (Arnold şi Fritzell, 1990). Vizuinele sunt întotdeauna amplasate în apropierea corpurilor de apă care reprezintă principala sursă de hrană a vizonului. Un singur vizon poate construi mai multe vizuine pe teritoriul lui dacă găsește condiții propice. Densitatea populației diferă în funcție de calitatea habitatului. În habitatele mai puțin propice cum ar fi râurile și lacurile de munte se găsesc 2-3 indivizi/10 km² în timp ce în habitatele favorabile se găsesc peste 10 indivizi/10 km².
Biologie
Este o specie acvatică carnivoră a cărei dietă se bazează pe prada locală în general peşti, amfibieni, crustacee şi mamifere mici (Birks şi Dunstone, 1985; Bueno, 1994). Vânează orice animal găsit în teritoriile ei și care are dimensiuni mai mici decât ale ei, ceea ce reprezintă parte din succesul răspândirii vizonului în tipuri de habitat cât mai diverse. Simțurile bine dezvoltate îi permit să vâneze subacvatic, are o vedere foarte bună și mustăți sensibile care îi permit să-și localizeze prada chiar și în apele întunecoase. Vizonul încep să vâneze plonjând în apă direct din crengile copacilor sau de pe malul apei, putând rămâne scufundate până la 20 de secunde până își localizează prada: peşti, amfibieni, crustacee şi mamifere mici (Birks şi Dunstone, 1985; Bueno, 1994). Vânează și păsări acvatice cum ar fi lișite, rațe, găinușe de baltă. Vânează și specii terestre folosindu-și vederea ageră pentru a localiza prada în vizuine, la nivelul solului sau pe ramurile copacilor. Iepurii sunt prada lor preferată în timp ce vânează pe sol, dar vânează de asemenea șobolani, chițcani, șoareci de câmp, broaște și insecte. Datorită greutății lor mai mari decât a femelelor vizon, masculii atacă prăzi de dimensiuni mai mari față de prăzile atacate de femele. Prăzile mari sunt târâte în vizuină pentru a fi depozitate și consumate mai târziu. Iepurii și păsările acvatice sunt imobilizate printr-o mușcătură puternică de ceafă. Vizonul american este un animal solitar dar teritoriile unor indivizi se pot suprapune în habitatele propice conducând astfel la lupte între masculi în perioadele de împerechere. Se împerechează primăvara , iar puii se nasc în timpul verii. Gestaţia durează între 39-76 zile; masculii ating maturitatea la 18 luni cântărind între 550-1250 g la maturitate iar femelele ating maturitatea la 12 luni ajungând să cântărească 550-1000 g la maturitate. Au o durată de viaţă de aproximativ 5 ani în sălbăticie (Macdonald et al., 2002).
Eradicare și metode de control
Prin refacerea habitatului, recuperarea concurenţilor nativi (Macdonald şi Harrington, 2003).
Control mecanic – Capturarea indivizilor folosind cuști autorizate.
Photo credit
Simon Pierre Barrette
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/Neovison_vison_PP.jpg
Bibliografie
Arnold T.W., Fritzell E.K., (1990), Habitat use by male mink in relation to wetland characteristics and avian prey abundances, Canadian Journal of Zoology 68: 2205-2208;
Birks J.D.S., Dunstone N., (1985), Sex-related differences in the diet of the mink Mustela vison, Holarctic Ecology, 8: 245-252;
Bueno F., (1994), Alimentacion del vison Americana (Mustela vison, Schreber) en el Rio Voltoya (Avila, Cuenca del Duero), Donana, Acta Vertebrata 215:13;
Clode D., MacDonald, D.W., (2002), Invasive predators and the conservation of island birds: the case of American Mink Mustela vison and terns Sterna spp. in the Western Isles, Scotland, Bird Study, 49: 118-123;
IUCN/SSC, (2009), Neovison vison/Mustela vison, Invasive Species Specialist Group (ISSG), www.issg.org ;
Macdonald D.W., Harrington L.A., (2003), The American mink: the triumph and tragedy of adaptation out of context, New Zealand Journal of Zoology, 30: 421-441;
Macdonald D.W., Sidorovich V.E., Anisomova E.I., Sidorovich N.V., Johnson P.J., (2002), The impact of American mink Mustela vison and European mink Mustela lutreola on water voles Arvicola terrestris in Belarus, Ecography, 25(3): 295-302;