Biban soare
Nume științific: Lepomis gibbosus Linnaeus, 1758
Este un pește de apă dulce, originar din America de Nord. Specia a fost introdusă în scop ornamental în Franța în anul 1877 iar mai apoi în multe regiuni din Europa. Astăzi se întâlnește Europa Centrală și de Vest, în Peninsula Iberică și în regiunea Mării Negre (Frose şi Pauly, 2005).
Identificarea speciei
Corpul bibanului soare este înalt, comprimat lateral, acoperit cu solzii mari și duri care au marginea posterioară zimţată. Gura este mică iar pe fălci prezintă porțiuni cu dinți foarte ascuțiți, curbați. Înotătoarea dorsală este constituită din două părți (aparent unite). Partea anterioară este mai mică decât partea posterioară și are 9-12 țepi; partea posterioară are între 10-14 radii (ramificații). Înotătoarea anală are 3 țepi urmați de 8-11 radii. Aripioarele pelvine sunt localizate toracic iar cele pectorale au doar câte un țep. Linia laterală (sistem senzorial) este completă, curbată dorsal în partea de mijloc a corpului. Are un colorit atractiv, verde albăstrui sau oliv pe partea de sus a capului și pe spate, pe părțile laterale sunt prezente pete izolate portocalii. Burta este galbenă iar operculele au reflexe albastre spre verde cu evidente pete negre cu chenar roșu. Coloritul se intensifică în perioada de înmulțire.
Descrierea habitatului
Sunt peşti de apă dulce ce se găsesc în lacuri, iazuri, râuri şi pâraie. Preferă apa rece către moderată, limpede până la 1-2 m adâncime din zonele cu vegetaţie abundentă. Temperatura ideală variază între 21-24ºC (Wang, 1996; Paulson şi Hatch, 2002).
Reproducere și ciclu de viață
Au o dietă variată ce include insecte, larve de insecte, moluşte, crustacee, lipitori şi peşti mici. Bibanul soare este un pește care depune mai multe ponte iar masculul este cel care îngrijește. Ponta începe atunci când temperatura apei este ridicată (aproximativ 20º C). Masculii teritoriali apără un mic teritoriu în care construiesc un cuib, o groapă mică (3-5 cm adâncime și aproximativ 40 cm lungime) în vecinătatea vegetației. Mărimea cuibului este aproximativ de două ori mai mare decât dimensiunea masculului. Curtarea este limitată la o secvență de răsuciri și repetate acțiuni de împerechere care au loc în cuib și care sunt ocazional întrerupre de alți masculi. Un mascul se poate împerechia consecutiv cu mai multe femele. După împerechere, masculul păzește cuibul, ventilează ouăle și păzește icrele pănă la absorbția sacului vitelin.
Bibanul soare ajunge la maturitate la vârsta de 1-2 ani. Femela poate depune între 600-5000 icre, numărul acestora variază în funcție de dimensiunea peștelui și tipul de mediu. Icrele sunt galbene și au între 0,8-1,3 mm. Trăiesc de obicei între 5-6 ani dar pot ajunge până la 12 ani în captivitate. Acestă specie poate trăi până la 10 ani (în apele native) și până la 8 ani în Europa (Paulson şi Hatch, 2002). Este un pește omnivor care se hrănește în principal cu viermi, crustacee și insecte dar consumă de asemenea pești mici și icre de pește precum și alte vertebrate.
Impact
Competiţie cu alte specii, reducerea cantităţii de zooplancton ceea ce rezultă în creşterea eutrofizării (Brabrand şi Saltveit, 1989)
Eradicare și metode de control
Introducerea speciilor de pești străini în ape deschise este interzis în marea majoritate a țărilor europene. Datorită faptului că bibanul soare este propagat în principal de către acvariști și din cauza preferinței temperaturii, populațiile pot fi ținute ușor sub control. Oricum creșterea temperaturii apei poate favoriza bibanul soare și schimba situația în viitor. În habitate favorabile (ape încălzite) bibanul soare poate deveni foarte abundent și probabil imposibil de eliminat. Principala metodă de prevenire ar trebui să o reprezinte schimbarea interesului acvariștilor de a păstra peștii nativi în iazurile in parcuri și grădini în locul speciilor de pești ornamentali. În plus, este importanta realizarea de campanii de informare cu privire la faptul că este interzisă eliberarea peștilor de acvariu în ape deschise.
Orice proiect de eradicare al bibanului soare nu ar trebui început fără efectuarea un studiu de evaluare specifică care să indice fezabilitatea tehnică și financiară a acestui proiect de eradicare. Principala constrângere este lipsa tehnicilor de eradicare specifice speciei care pot fi aplicate pe speciile de peşti (Scalera şi Zaghi, 2004).
Photo credit
Bibliografie
Brabrand A., Saltveit S.J., (1989), Ecological aspects of the fish fauna in three Portuguese reservoirs, Arch. Hydrobiol., 114: 575-589;
Copp G.H., Fox M.G., Przybylski M., Godhinho F.N., Vila-Gispert, (2004), Life+time growth pattern of punpkinseed Lepomis gibbosus introduced to Europe, relative to native North American populations, Folia Zoologica, 56: 237-254;
DAISIE, (2006), Myocastor coypus. Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, http://www.europe-aliens.org/
Froese R., Pauly D., (2005), Lepomis gibbosus/Pumpkinseed, FishBase, http://www.fishbase.org
Page L.M., Burr B.M., (1991), A field guide to freshwater fishes of North America north of Mexico, Houghton Mifflin Company, Boston;
Paulson N., Hatch J., (2002), Fishes of Minnesota.
Scalera R., Zaghi D., (2004), Alien species and nature conservation in the EU: The role of the LIFE program, European Comission, Office for Official Publication of the European Comunities;
Wang J., (1996), Fishes in the Sacramento-San Joaquin Estuary and Adiacent Waters, California. A Guide to the Early Life History, Berkeley Digital Library Project