Cenușer, Fals oțetar

Nume științific: Ailanthus altissima (P. Mill) Swingle

Descriere

Arbore originar din Taiwan și centrul Chinei. Introducerea lui în Statele Unite s-a realizat în trei etape. În prima etapă a fost introdus în Pennsylvania în anul 1784  în scop ornamental, apoi în anul 1820 a fost adus în New York (Davies, P. A, 1942) iar în 1850 în California. În anul 1924 a fost plantat și în Hawaii (Woodcock, Deborah, 2003). În Europa a fost introdus în jurul anilor 1700 (Essl, Franz, 2007). Prin semințele aduse în Europa a fost introdus în Argentina, Australia și Africa (Hoshovsky, Marc C, 1988). Tolerează bine seceta și poluarea.

Tulpină

Este drept, poate ajunge până la 30 m înălțime. Are scoarța netedă, subțire și lucioasă de culoare cenușiu deschis. Atunci când se dezvoltă sub coronamentul unor arbori mai înalți sau este tăiat cu regularitate, capătă aspect de tufă (Gleason, Henry A.; Cronquist, Arthur. 1991). Ramurile se rup foarte ușor. Prezintă două tipuri de ramuri: lungi și lăstari scurți. Lăstarii lungi sunt sterili și pot atinge 5 m în timp ce lăstarii scurți prezintă flori și rareori ating 46 cm lungime (Davies, P. A, 1942).

Frunze

Frunzele sunt mari, compuse, de culoare verde închis cu nervuri vizibile (verde deschis) pe partea superioară și urât mirositoare. Pe partea inferioară sunt verde albicios. Toamna, înainte de a cădea frunzele capătă o culoare galbenă. Stipelele (fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari) prezintă nectaruri care secretă zaharuri (Bory, G.; Clair-Maczulajtys, D, 1980).

Flori

Majoritatea florilor sunt unisexuate, dar unii arbori pot prezenta flori complete (Zasada, John C.; Little, Silas, 2008). Inflorescența este un panicul lung (10-20 cm) cu flori mici 6-8 mm. Florile staminate au un miros foarte puternic, respingător. Petale mici albe sau galben-verzui.

Perioada de înflorire

Mai – iunie

Fruct

De culoare galbenă sau verde devine roz-roșiatic sau roșu-maroniu la maturitate, lățit ca o aripă subțire în jurul seminței. Au 2,5-5 cm lungime, sub formă de elice și care amintesc de fructele arțarului (Acer spp.). Cresc în ciorchine care poate conține sute de semințe (Kentucky Exotic Pest Plant Council, 2001). Semințele măsoară 0.6 × 0.25 cm (Ansari, S. H.; Ali, M, 1999) și cântăresc aproximativ 27 mg (Matlack, Glenn R, 1987).

Înmulțire

Prin semințe și drajoni. Drajonii se pot întinde la 15 m față de rădăcina primară. Nu tolerează umbra. Au o viață relativ scurtă (30-50 ani), însă au fost semnalate exemplare care au atins și 150 ani.

Impact

Formează comunităţi care înlocuiesc speciile native.

Control mecanic

Prin decojire inelară. Este importantă descurajarea folosirii speciei în scop ornamental, pentru fixarea solurilor, în horticultură sau forestier.

Nu se recomandă distrugerea prin smulgere/tăiere deoarece procedeul stimulează formarea drajonilor!

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Se recomandă aplicarea de tratamente foliare în cazul desișurilor unde riscul de a afecta alte specii este minim. Temperatura aerului la momentul aplicării tratamentului trebuie să fie de 18°C pentru a asigura absobția erbicidului (Glyphosate, Triclopyr).

Foto credit

Luis Fernández García

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/84/Ailanthus-altissima.jpg

Bibliografie

Ansari, S. H.; Ali, M, 1999, Recent developments in the chemistry of Ailanthus altissima. Hamdard Medicus. 42(3): 58-63.

Bory, G.; Clair-Maczulajtys, D, 1980, Production, dissemination, and polymorphism of seeds in Ailanthus altissima (Mill.) Swingle, Simaroubaceae. Revue Gererale de Botanique.

Davies, P. A, 1942, The history, distribution, and value of Ailanthus in North America. Transactions, Kentucky Academy of Science. 9: 12-14.

Diggs, George M., Jr.; Lipscomb, Barney L.; O’Kennon, Robert J, 1999, Illustrated flora of north-central Texas. Sida Botanical Miscellany, No. 16. Fort Worth, TX: Botanical Research Institute of Texas. 1626 p.

Essl, Franz, 2007, From ornamental to detrimental? The incipient invasion of central Europe by Paulownia tomentosa. Preslia. 79(4): 377-389.

Gleason, Henry A.; Cronquist, Arthur, 1991, Manual of vascular plants of northeastern United States and adjacent Canada. 2nd ed. New York: New York Botanical Garden. 910 p.

Hoshovsky, Marc C, 1988, Element stewardship abstract: Ailanthus altissima–Tree-of-heaven, [Online]. In: Managment library–plants. In: The global invasive species team (GIST). Arlington, VA: The Nature Conservancy (Producer). Available: http://tncweeds.ucdavis.edu/esadocs/documnts/ailaalt.html [2010, November 9].

Kentucky Exotic Pest Plant Council, 2001, Invasive exotic plant list, [Online]. Southeast Exotic Pest Plant Council (Producer). Available: http://www.se-eppc.org/states/KY/KYlists.html

Matlack, Glenn R, 1987, Diaspore size, shape, and fall behavior in wind-dispersed plant species. American Journal of Botany. 74(8): 1150-1160.

Woodcock, Deborah, 2003, To restore the watersheds: early twentieth-century tree planting in Hawaii. Annals of the Association of American Geographers. 93(3): 624-635.

Zasada, John C.; Little, Silas, 2008, Ailanthus altissima (P. Mill.) Swingle: ailanthus. In: Bonner, Franklin T., Karrfalt, Robert P., eds. Woody plant seed manual. Agric. Handbook No. 727. Washington, DC: U.S. Department of Agriculture, Forest Service: 224-226.