Salcâm pitic, Amorfă

Nume științific: Amorpha fruticosa L.

Descriere

Arbust originar din America de Nord. Fernald (1950) a stabilit că amorfa provine din arealul Ohio, New Jersey, nord-estul și sudul statului Pennsylvania. În Europa fost introdusă în 1724, în Peninsula Balcanică a fost semnalată în 1900 (Petračić, 1938). Colonizează păduri aluviale, ecosisteme și habitate situate în luncile joase ale râurilor (Sava, Dunăre, Drava și Tisa), cauzând amenințări serioase la adresa echilibrului ecologic (Krpan and Benko, 2009).

Tulpină

Poate atinge 5 m înălțime, scoarța lucioasă, gri închis, crengi drepte și frunze dense, căzătoare.

Frunze

Compuse, au între 15-20 cm, cu 11-35 foliole ovale la ambele capete și sunt așezate alternativ. Pe partea superioară sunt verzi iar pe cea inferioară verde pal. Frunzele tinere prezintă perișori fini pe ambele părți.

Flori

Inflorescențe terminale sub formă de ciorchine, cu flori violet-purpuriu și stamine lungi.

Perioada de înflorire

Mai – iunie

Fruct

Teacă verde care devine maro la maturitate. Fiecare teacă conține două semințe.

Înmulțire

Prin semințe.

Impact

Formează comunităţi care înlocuiesc speciile native (ex. salcie, stuf).

Control mecanic

Prin eliminarea plantulelor apărute, tăierea lăstarilor de la bază pentru a nu înflori.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Foto credit

Jiří Kameníček

http://www.biolib.cz/en/image/id136249/

Bibliografie

Fernald, M.L, 1950, Gray’s Manual of Botany 8th ed. Dioscorides Press, Portland OR.

Krpan, A.P.B. and Benko, M., 2009 Preface, Biological-Ecological and energetic characteristics of Indigo bush (Amorpha fruticosa L.), Scientific Symposium with International participation, March 12th, 2009, Zagreb, Croatia, 4.

Petračić, A, 1938, Amorpha fruticosa L. as new and dangerous weeds in Posavina forests, Journal of Forestry, Zagreb, 623- 626

Pioarca-Ciocanea C.M., Manolache A.S., Anastasiu P., Rozylowicz L., & Manta N. (2020). Fisa descriere si cheie de identificare pentru specia Amorpha fruticosa (Version 1). Zenodo. https://doi.org/10.5281/zenodo.3970219

Bidens vulgata

Nume științific: Bidens vulgata Greene

Descriere

Plantă anuală, robustă, cu creştere rapidă, originară din America de Nord. Preferă locurile umede, însorite, sol argilos. Se dezvoltă în zone periodic inundate, păduri cu umiditate ridicată, zone mlăştinoase, pajişti de luncă, pe marginea şanţurilor.

Tulpină

Sunt ramificate, de o culoare verde roşiatică, de cele mai multe ori netede la bază şi păroase în partea superioară.

Frunze

Sunt compuse din grupuri de 3 sau 5, atasate opus. Au o formă lanceolată, cu varful bont rotunjit, îngustate spre bază şi margini zimţate.

Flori

Au între 1-3 capitule la capatele tulpinilor ramificate. Capetele florilor sunt mici, de o culoare galben deschis cu 4-5 lobi. Acestea sunt înconjurate de 3 sau mai multe petale spaţiate neregulat în jurul discului. Capetele sunt înconjurate de 10-20 frunzuliţe de până la 5 cm lungime, liniare până la formă de spatulă, textură aspră, adesea ondulate sau cu margini laminate.

Perioada de înflorire

Pe tot parcursul verii.

Fruct

Seminţele au o culoare de la verde măsliniu până la maro, cu suprafeţe netede şi 2 ghimpi în partea superioară care ajută la răspândire.

Înmulțire

Prin semințe.

Impact

Este o plantă invazivă în Europa, competitivă cu speciile indigene

Control mecanic

Prin cosit regulat sau taierea florilor.

Foto credit

Rob Routledge

http://commons.wikimedia.org/wiki/File%3ABidens_vulgata_5474905.jpg

Bibliografie

Minnesota Wildflowers, (2013), Bidens vulgata (Big Devil’s Beggarticks), http://www.minnesotawildflowers.info/flower/big-devils-beggarticks

Cornuți, Cornaci

Nume științific: Xanthium italicum Moretti

Descriere

Plantă dicotiledonată anuală, originară din America Centrală şi de Sud (Love şi Dansereau, 1959), răspândită între 53°N şi 33°S (Holm et al., 1977). Se dezvoltă pe terenurile agricole abandonate, la marginea culturilor, dar şi în habitate naturale şi seminaturale. Preferă solurile nisipoase.

Tulpină

Înaltă (50-120 cm), dreaptă, cilindrică cu peri mici, aspri și puține ramuri. Are nervuri și pete purpurii.

Frunze

Aranjate în spirală, triunghiulare, au 3 lobi dințați, acoperite pe ambele fețe cu peri scurți.

Flori

Florile masculine sunt sferice, verzi, amplasate la capetele lăstarilor, cele feminine sunt solitare sau grupate în axila frunzei.

Perioada de înflorire

Iulie – septembrie

Fruct

Un scaiete ovoid cu dimensiuni de 23-26 mm, prezintă două compartimente, acoperit cu ghimpi duri, lungi de 5-7mm. Spinii involucrului fructifer sunt slab încovoiaţi. Semințele sunt închise în capsule dure, spinoase, ovale. Una dintre ele crește în primul an pe când cea de a doua anul următor. Exemplarele mari produc între 500-2300 scaieţi (Weaver şi Lechowicz, 1983).

Înmulțire

Se înmulţeşte prin seminţe dispersate cu ajutorul animalelor, seminţe prevazute cu spini care se prind de blană. Exemplarele mari produc între 500-2300 scaieţi (Weaver şi Lechowicz, 1983).

Impact

Invadează culturile agricole, care vor avea productivitate redusă. Provoacă intoxicații la rumegătoare, boboci de gâscă, porci dacă sunt consumate în stadii tinere (Weaver şi Lechowicz, 1983; Hocking şi Liddle, 1986; Martin et al., 1992). Perii glandulari conţin substanţe ce pot produce dermatite sau alergii (King, 1966).

Control mecanic

Distrugere înainte de înflorire și fructificare.

Control biologic

Cu ciupercile Alternaria helianthi (Abbas şi Berrentine, 1995), Pucinia xanthii – agent eficient, având în vedere că nu riscă să treacă pe alte plante (Julien et al., 1979).

Foto credit

Arístides Martín Salas

http://www.floravascular.com/index.php?spp=Xanthium%20italicum

Bibliografie

Abbas, H.K., Berrentine, W.L., (1995), Alternaria helianthi and imazaquin for control of imazaquin susceptible and resistant cocklebur (Xanthium strumarium) biotypes, Weed Science, 43(3):425-428;

Hocking, P.J., Liddle, M.J., (1986), The biology of Australian weeds:15. Xanthium occidentale Bertol. complex and Xanthium spinosum L., Journal of the Australian Institute of Agricultural Science, 52(4): 191-221;

Holm, L.G., Plucknett, D.L., Pancho, J.V., Herberger, J.P., (1977), The World’s Worst Weeds. Distribution and Biology, Hnolulu, Hawaii, USA: University Press of Hawaii;

King, J.J., (1966), Weeds of the World. Biology and Control, New York, USA: Interscience Publ. ;

Love, D., Dansereau, P., (1959), Biosystematic studies of Xanthium: Taxonomic appraisal and ecological status, Canadian Journal of Botany, 37:173-208;
Martin, T., Johnson, B.J., Sangiah, S., Burrows, G.E., (1992), Experimental cocklebur (Xanthium strumarium) intoxication in calves. Poisonous plants, Proceedings of the Third International Symposium, 489-494;

Weaver, S.E., Lechowicz, M.J., (1983), The biology of Canadian weeds.56. Xanthium strumarium L., Canadian J. Plant Science, 63:211-225;

Bidens frondosa

Nume științific: Bidens frondosa L. 

Descriere

Plantă anuală, originară din America de Nord. Preferă zonele umede, pajiştile umede de lângă păduri sau râuri, pădurile de luncă, tufărişurile, mlaştinile, bălţile, zonele slab drenate de-a lungul drumurilor şi căilor ferate, pe terenuri cultivate sau necultivate, precum şi în zonele cu deşeuri.

Tulpină

Înaltă (50-150 cm), dreaptă, robustă, netedă și canelată, de culoare roșu închis, verde deschis sau verde-roșiatic.

Frunze

Compuse, dispuse opus, au formă ovat-lanceolată cu dimensiuni până în 10 cm lungime și 5 cm lățime. Există frunze simple situate lângă inflorescență.

Flori

De obicei singură, uneori 2 sau 3 flori aflate la capătul tulpinii. Au un centru de culoare galben-portocaliu format din 5 flori mici dispuse in cerc. Tulpinile pe care sunt situate fiecare floare sunt subţiri, cu până la 6 cm lungime

Perioada de înflorire

August – octombrie

Fruct

După polenizare se formează fructe maronii care se usucă și cad foarte repede. Fiecare fruct poartă semințe aplatizate, fiecare terminându-se cu o pereche lungă de țepi. Fiecare țep are mustăți subțiri care ajută la dispersare prinzându-se de blană sau ţesături.

Înmulțire

Prin semințe.

Impact

Plantă cu succes ridicat în competiție cu speciile locale. Poate schimba structura ecosistemelor.

Control mecanic

Distrugerea prin cosirea plantelor înainte ca acestea să înflorească.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Nu există agenți aprobați.

Foto credit

http://flowers.la.coocan.jp/Asteraceae/Bidens%20frondosa/DSC05686.JPG

Bibliografie

Minnesota Wildflowers, (2013), Bidens frondosa (Devil’s Beggarticks), http://www.minnesotawildflowers.info/flower/devils-beggarticks

Illinois Wildflowers, (2013), Common Beggar-Ticks, Bidens Frondosa, Aster family (Asteraceae), http://www.illinoiswildflowers.info/wetland/plants/cm_beggarticks.htm

Pir de apă, Paspalum

Nume științific: Paspalum paspalodes (Michx) Scribner

Descriere

Plantă erbacee perenă, nativă din America de Nord. A fost raportată pentru prima dată în 1992 în România în Delta Dunării. Se dezvoltă în principal în zonele umede şi ploioase, dar persistă şi în timpul sezonului uscat. Tolerează extremele meteorologice şi se dezvoltă bine la umbră.

Tulpină

Dreaptă, rotundă, netedă (5-63 cm), cu noduri netede.

Frunze

Sunt rigide, înguste, de aproximativ 10cm lungime, cu teci ciliate (Clayton, 1980). Alterne, lineare, mai lungi de 2 cm lungime/lățime, înconjoară tulpina printr-o teacă care are per albi fini pe marginea superioară.

Flori

De obicei, fiecare inflorescenţă are două raceme de 1,5-7cm cu varfuri de culoare verde deschis. Petalele nu sunt vizibile.

Perioada de înflorire

Iulie – octombrie

Fruct

Sub formă de bob mic de culoare galbenă, închis în fruct. Productivitatea de seminţe este foarte scăzută.

Înmulțire

Înmulţirea este în principal vegetativă, de la răspândirea şi germinarea rizomilor. Stolonii şi rizomii supravieţuiesc în timpul iernii. Rizomii pot supravieţui şi în caz de incendiu.

Impact

Plantă persistentă, cu înmulțire rapidă, poate afecta culturile agricole și schimbă structura ecosistemelor.

Control mecanic

Prin smulgerea plantelor, procedură destul de dificilă. Nu se recomandă incendierea.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Cele mai bune rezultate au fost obţinute prin folosirea de fluazifop, quizalofop, glifosfat şi glufosinat.

Foto credit

http://www.funghiitaliani.it/uploads/post-3373-1136358586.jpg

Bibliografie

Clayton, W.D., (1980), Paspalum L., in Tutin T.G. et al., Flora Europaea, Cambridge University Press, Cambridge, p. 263;

DAISIE, 2013, Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, DAISIE (online), www.europe-aliens.org

Ceara albinei

Nume științific: Asclepias syriaca L.

Descriere

Plantă perenă, originară din America de Nord, răspândită în Asia şi Europa este naturalizată pe terenuri cultivate şi pajişti în Europa centrală şi de sud (IENICA, 2003). A syriaca colonizează o varietate de comunităţi de la păduri până la pajişti şi mlaştini. Se dezvoltă pe marginea drumurilor, căilor ferate, gropi de deşeuri, terenuri cultivate şi alte habitate deschise.

Tulpină

Înaltă, robustă, fără ramificații, cu perișori fini (1-2 m), de culoare verde până la purpuriu, conține un latex toxic.

Frunze

Simple, eliptice, late, dispunse opus. Partea superioară a frunzei este aproape netedă în timp ce pe partea inferioară aceștia sunt prezenți perișori.

Flori

Inflorescențele au între 20-130 flori mici cu 5 petale verzi cu nuanțe de mov și o bordură de lobi roz – mov, mai rar albi. Florile sunt autosterile şi sunt polenizate de insecte (Anderson, 1999). Doar în jur de 2% din flori produc păstăi mature, cu o medie de 4-6 păstăi per plantă, care conţin circa 150-425 seminţe.

Perioada de înflorire

Iunie – august

Fruct

Capsule verzi-cenușii, sub formă de lacrimă alungită. La maturitate devin maro, se sparg pe lungime eliberând semințe mici, rotunde, plate, terminate cu peri.

Înmulțire

Hemicriptofit – se înmulţeşte prin segmente de rădăcini şi prin seminţe

Impact

Plantă persistentă, cu înmulțire rapidă, poate afecta culturile agricole, este toxică pentru animale care o consumă. Provoacă pierderi pentru unele specii de plante ca urmare a creşterii populaţiei de A. syriaca; poate bloca unele dispozitive ale combinelor în timpul recoltării (Anderson, 1999). Culturile cele mai afectate de această specie sunt soia, porumbul, alunele şi sorgul (Anderson, 1999; Konstantinovic et al., 2008)

Control mecanic

Distrugerea prin cosire sau smulgere a plantelor înainte ca acestea să fructifice.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Foto credit

Rachel L. Vannette

https://rachelvannette.files.wordpress.com/2013/09/asclepias-syriaca.jpg

Bibliografie

Anderson, W.P., (1999), Perennial weeds. Characteristics and identification of selected herbaceous species, Iowa, USA: Iowa State University Press;

Bhowmik, P.C., (1982), Herbicide control of common milkweed (Asclepias syriaca), Weed Science, 30:349-351;

IENICA, (2003), Milkweed, Interactive European Network for Industrial Crops and their Applications (IENICA), www.ienica.net

Konstantinovic, B., Meseldzija, M., Mandic, N., (2008), Distribution of Asclepias syrica L. on the territory of Vojvodina and possibilities of its control, Herbologia, 9(2):39-46

Ambrozie

Nume științific: Ambrosia artemisiifolia L.

Descriere

Plantă anuală, perenă, originară din America de Nord. Întâlnită frecvent în zona de stepă şi silvostepă, între 30° şi 50° lat N şi S (King, 1966), foarte rar peste 1000 m (Allard, 1943); A. artemisiifolia este prezentă în grădini, livezi, în culturile de cereale şi floarea soarelui, pe marginea drumurilor, şoselelor şi căilor ferate, pe şantierele de construcţii, pe terenurile abandonate. Este specie dominantă în primii 2 ani de succesiune pe terenurile necultivate (Beres et al., 2002).

Tulpină

Dreaptă, lungă (50-150 cm), de culoare roșiatică sau verde-maroniu. Prezintă o rozetă bazală de frunze în primele stagii de creștere și multe ramuri în partea superioară.

Frunze

Opuse, alterne, verzi, (5-10 cm lungime), foarte lobate. Cele superioare sunt de dimensiuni mai mici și mai puțin divizate decât cele bazale. Sunt acoperite de peri fini, în special pe partea inferioară.

Flori

Prezintă flori masculine numeroase 10-200/plantă alb-gălbui, dispuse în vârful plantei. Cele feminine sunt situate la baza frunzelor.

Perioada de înflorire

Iulie – septembrie

Fruct

Achenă mică, maro sau negricioasă și conține o singură sămânță. Fructul devine lemnos la maturitate.

Înmulțire

Prin semințe.

Impact

Poluare biologică, cauzează rinită alergică.

Control mecanic

Pentru suprafeţe mici, smulgerea plantelor înainte de perioada de înflorire.

Control biologic

Prin folosirea gândacului frunzei de ambrozie (Zygogramma suturalis) sau prin infestarea culturilor agricole cu micelii ale unor specii de ciuperci din genurile: Entyloma, Albugo, Phyllachora, Verticillium, Macrophomina.

Control chimic

Prin tratare cu erbicide: imazetapir, pendimetalin, linuron, metaclor +, atrazin, clorsulfuron, tifensulfuron.

Foto credit

Klaus-Dieter Sonntag

http://www.ufz.de/export/data/global/65054_UFZ-Ambrosia_15.jpg

Bibliografie

Allard, H.A., (1943), The North American ragweeds and their occurrence in other parts of the world, Science, 98:292-294;

Bassett, I.J., Crompton, C.W., (1975), The biology of Canadian weeds.11.Ambrosia artemisiifolia L. and A. psilostachya D.C., Canadian Journal of Plant Science, 55(2):463-476;

Beres, I., Kazinczi, G., Narwal, S.S., (2002), Allelopathic plants. 4. Common ragweed (Ambrosia elatior L. Syn A. artemisiifolia), Allelopathy Journal, 9(1):27-34;

Beres, I., (1994), New investigations on the biology of Ambrosia artemisiifolia L., 46th International Symposium on Crop Protection, 59:1295-1297;

Bertrand, P., Maupas, E., (1996), Ragweed, invasive and allergenic!, Phytoma, 484:25-26;

Chikoye, D., Weise, S.F., Swanton, C.J., (1995), Influence of common ragweed (Ambrosia artemisiifolia) time of emergence and density on white bean (Phaseolus vulgaris), Weed Science, 43(3):375-380;

Cosson, L., (2002), Spread of short ragweed in the Ardeche and Drome departments: can this be stopped?, Revue Francaise d’Allergologie et d’Immunologie Clinique, 42(7):748-749;

Feher, Z., Farkas, I., Erdei, E., Gallovich, E., Csoltko G., Wimmer, J., Klatsmanyi J.M., Laczik, M., Szintaine, D.J., Borsanyi Aeroallergens Network (1992-1997), Egeszsegtudomany, 42(1):61-69;

King, L.J., (1966), Weeds of the World, Biology and Control, New York, USA: Interscience Publ.

Loux, M.M., Berry, M.A., (1991), Use of a grower survey for estimating weed problems, Weed Technology, 5(2):420-466;

Toth, A., Molnar, J., Torok, T., Fekete, A., (1989), Preliminary report on the third nationwide assessment of hard to control weeds, Novenyvedelem, 25(9):420-422;

Wayne, P., Foster, S., Connolly, J., Bazzaz, F., Epstein, P., (2002), Production of allergenic pollen bz ragweed (Ambrosia artemisiifolia L.) is increased in CO-enriched atmospheres, Annals of Allergy, Asthma & Immunology, 88(3):279-282;

Watanabe, O., Kurokawa, S., Sasaki, H., Nishida, T., Onoue, T., Yoshimura, Y., (2002), Geographic scale distribution and occurence pattern of invasive weeds, Grassland Science, 48(5):440-450;

Bătrâniș

Nume științific: Conyza canadensis (L.) Cronq. (1943)

Descriere

Plantă anuală, originară din America de Nord, s-a răspândit în Europa începând cu 1600 (Michael, 1977), apoi în Asia şi Australia, inclusiv în regiunile tropicale ale Americii. C. canadensis este o plantă anuală, germinează toamna şi persistă pe perioada iernii până în primăvara anului următor când înfloreşte. Există şi cazuri în care se poate comporta ca o plantă bienală în zonele cu climă temperată, dar foarte rar dacă rezistă încă un sezon după înflorire. Seminţele au nevoie de o temperatură de 10-25°C şi necesită lumină pentru a germina (Zinzolker, 1985).

Tulpină

Una sau mai multe tulpini lungi (100 cm), drepte, care provin dintr-o rozetă bazală.

Frunze

Frunze verzi, lungi (10 cm) și înguste (1 cm), dințate pe margini.

Flori

Mici, dispuse în inflorescențe numeroase, cu discul galben și petale mici de culoare albă.

Perioada de înflorire

Iulie – septembrie

Fruct

Achene mici, lungi, înguste, eliptice alungite, puțin păroase de care sunt atașați țepi de culoare alb murdar care conțin semințe de mici dimensiuni (1 mm).

Înmulțire

Prin semințe dispersate de vânt. Producţia de seminţe poate fi imensă, până la 250.000 de seminţe pe fiecare plantă în parte (Holm et al., 1997; Weaver, 2001) dispersate de vânt.

Impact

Este gazda unor virusuri care atacă tomatele (pătarea tomatelor, ramificarea tomatelor), gazdă a unor nematode Meloidogyne javanica (Dahiya et al., 1998), Rotylenchulus reniformis (Wang et al., 2003), agenţi fungici – Sclerotinia minor sau a unor insecte dăunătoare (Weaver, 2001).

C. canadensis este înregistrată drept buruiană în 70 de ţări, în mai mult de 40 de tipuri de culturi de diverse plante (Holm et al., 1997). Este întâlnită frecvent în culturile perene mai puţin intensive cum ar fi livezile de fructe, viţă de vie, silvicultură, păşuni, trestie de zahăr, ananas şi pepiniere ornamentale.

Există cateva studii care estimează efectul său competitiv, în România a fost înregistrată o scădere cu 64% a culturilor de sfeclă de zahăr (Sarpe şi Torge, 1980), în cazul dezvoltării culturilor de viţă de vie o reducere cu 28% (Holm et al., 1997) sau alte daune din punct de vedere economic (Ogg et al., 1975).

Pornind de la studiile care demonstrează că prezenţa C. canadensis are efecte semnificative asupra raportului carbon/azot din sol într-o livadă subtropicală (Chen et al., 2004) putem avea efecte similare în cadrul ecosistemelor naturale unde această specie devine invazivă.

Control mecanic

Prin plivire, săparea terenului agricol, rotația culturilor (Leroux et al., 1996); în cadrul sistemelor mai dezvoltate se folosesc metode non-chimice precum utilizarea Trifolium subterraneum (Enache şi Ilnicki, 1988)

Control biologic

Prin folosirea insectei Procecidochares australis sau a Agrilus pulchellus, însă nu s-au înregistrat progrese deosebite. (Pecora, 1977)

Control chimic

Prin folosirea de 2,4-D şi dicamba, fiind rezistentă la unele erbicide.

Foto credit

Max Licher

http://swbiodiversity.org/seinet/imagelib/imgdetails.php?imgid=19331

Bibliografie

Chen, X., Tang, J.J., Fang, Z.G., (2004), Effects of weed communities with various species numbers on soil features in a tropical orchard ecosystem, Agriculture, Ecosystems and Environment, 102(3):377-388;

Dahiya, R.S., Mangat, B.P.S., Bhatti, D.S., (1988), Some new host records of Meloidogyne javanica, International Nematology Network Newsletter, 5(3):32-34;

Enache, A., Ilnicki, R.D., (1988), Subterranean clover: a new approach to weed control, Proceedings of the 42nd annual meeting of the Northeastern Weed Science Society, 34;

Goia I., (2013), Flora şi vegetaţia zonelor umede ale Porţilor de Fier, LIFE10 NAT/RO/000740 Improving the conservation status for the priority species and habitats in the Iron Gates wetlands, APM Caraş-Severin, Reşiţa, disponibil la www.cormoran.portiledefier.ro

Holm, L.G., Doll, J., Holm, E., Pancho, J.V., Herberger, J.P., (1997), World Weeds: Natural Histories and Distribution, New York, USA: John Wiley & Sons Inc.

Leroux, G.D., Beneoit, D.L., Banville, S., (1996), Effect of crop rotation on weed control, Bidens cernua and Erigeron canadensis populations, and carrot yields in organic soils, Crop Protection, 15(2):171-178;

Michael, P.W., (1977), Some weedy species of Amaranthus (amaranths) and Coniza/Erigeron (fleabanes) naturalized in the Asian-Pacific region, Proceedings of the 6th Asian-Pacific Weed Science Society Conference, Indonesia, Volume 1, 87-95;

Ogg, A.G., Stern, D.J., Molyneux, R.J., Teranishi, R., (1975), Chemical constituents of horseweed oil, International Flavours and Food Additives, 6:195-198;

Pecora, P., (1977), Biological control of weeds, Some possibilities of application in Italy, Italia Agricola, 114(2):88-98;

Sarpe, N., Torge, C., (1980), The effect of some weeds asspciations with Sinapis, Setaria, Erigeron, Amaranthus, Cirsium and Convolvulus as a dominant genera on the root production of sugar-beet, Tagungsbericht 182: 105-112;

Wang, K.H., Sipes, B.S., Schmitt, D.P., (2003), Intercropping cover crops with pineapple for the management of Rotylenchulus reniformis, Journal of Nematology, 35(1):39-47;

Weaver, S.E., (2001), The biology of Canadian weeds.115.Conyza canadensis, Canadian Journal of Plant Science, 81(4):867-875;

Zinzolker, A., Kigel, J., Rubin, B., (1985), Effects of environmental factors on the germination and flowering of Conyza albida, C. Bonariensis and C. Canadensis, Phytoparasitica, 13(3/4):229-230;

Bunghișor american

Nume științific: Erigeron annuus (L.) Pers

Descriere

Plantă erbacee perenă, originară din America de Nord a fost introdusă în Europa ca plantă decorativă în secolul al XVII-lea iar în România este cunoscută începând cu sfarşitul secolului al XIX-lea. Este răspândită în fâneţe, în zonele de deal şi munte, în lunci, rarişti de pădure, în locuri ruderale, fiind favorizată de încălzirea climatului. Această plantă se poate dezvolta pe câmpuri, de-a lungul drumurilor şi în jurul depozitelor de deşeuri.

Tulpină

Lungă (30-150 cm), păroasă sau parțial acoperită cu peri, cilindrică și striată. Se ramifică în jumătatea superioară.

Frunze

Sunt de două tipuri: de la formă lanceolată spre ovală, măsurând aproximativ 15cm lungime acoperite de peri aspri. Frunzele situate de-a lungul tulpinii sunt considerate mai mici, dinţate şi mai păroase.

Flori

Flori mici, compozite, asemănătoare margaretelor, au o structură radial simetrică cu discul central mic, galben înconjurat de 50-100 petale mici, albe sau roz.

Perioada de înflorire

Aprilie – noiembrie

Fruct

De dimensiuni foarte mici, acoperit cu câțiva perișori fini, conține semințe de mici dimensiuni (1 mm), maro, netede.

Înmulțire

Prin achene care au smocuri mici de păr, purtate de vânt.

Impact

Afectează comunităţile de vegetaţie în care se instalează prin reducerea numărului de specii indigene.

Control mecanic

Prin cosirea pajiștilor și a fânețelor.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Prin utilizarea erbicidelor: 2,4-D, cloromuron, cloronsulan (Goia, 2013).

Foto credit

Vesna Maric

http://kalipso-floracroatica.blogspot.ro/2012/07/erigeron-annuus-l-pers.html

Bibliografie

Goia I., (2013), Flora şi vegetaţia zonelor umede ale Porţilor de Fier, LIFE10 NAT/RO/000740 Improving the conservation status for the priority species and habitats in the Iron Gates wetlands, APM Caraş-Severin, Reşiţa, disponibil la www.cormoran.portiledefier.ro

Cenușer, Fals oțetar

Nume științific: Ailanthus altissima (P. Mill) Swingle

Descriere

Arbore originar din Taiwan și centrul Chinei. Introducerea lui în Statele Unite s-a realizat în trei etape. În prima etapă a fost introdus în Pennsylvania în anul 1784  în scop ornamental, apoi în anul 1820 a fost adus în New York (Davies, P. A, 1942) iar în 1850 în California. În anul 1924 a fost plantat și în Hawaii (Woodcock, Deborah, 2003). În Europa a fost introdus în jurul anilor 1700 (Essl, Franz, 2007). Prin semințele aduse în Europa a fost introdus în Argentina, Australia și Africa (Hoshovsky, Marc C, 1988). Tolerează bine seceta și poluarea.

Tulpină

Este drept, poate ajunge până la 30 m înălțime. Are scoarța netedă, subțire și lucioasă de culoare cenușiu deschis. Atunci când se dezvoltă sub coronamentul unor arbori mai înalți sau este tăiat cu regularitate, capătă aspect de tufă (Gleason, Henry A.; Cronquist, Arthur. 1991). Ramurile se rup foarte ușor. Prezintă două tipuri de ramuri: lungi și lăstari scurți. Lăstarii lungi sunt sterili și pot atinge 5 m în timp ce lăstarii scurți prezintă flori și rareori ating 46 cm lungime (Davies, P. A, 1942).

Frunze

Frunzele sunt mari, compuse, de culoare verde închis cu nervuri vizibile (verde deschis) pe partea superioară și urât mirositoare. Pe partea inferioară sunt verde albicios. Toamna, înainte de a cădea frunzele capătă o culoare galbenă. Stipelele (fiecare dintre cele două frunzișoare situate la baza pețiolului sau a limbului frunzelor, care protejează mugurii axilari) prezintă nectaruri care secretă zaharuri (Bory, G.; Clair-Maczulajtys, D, 1980).

Flori

Majoritatea florilor sunt unisexuate, dar unii arbori pot prezenta flori complete (Zasada, John C.; Little, Silas, 2008). Inflorescența este un panicul lung (10-20 cm) cu flori mici 6-8 mm. Florile staminate au un miros foarte puternic, respingător. Petale mici albe sau galben-verzui.

Perioada de înflorire

Mai – iunie

Fruct

De culoare galbenă sau verde devine roz-roșiatic sau roșu-maroniu la maturitate, lățit ca o aripă subțire în jurul seminței. Au 2,5-5 cm lungime, sub formă de elice și care amintesc de fructele arțarului (Acer spp.). Cresc în ciorchine care poate conține sute de semințe (Kentucky Exotic Pest Plant Council, 2001). Semințele măsoară 0.6 × 0.25 cm (Ansari, S. H.; Ali, M, 1999) și cântăresc aproximativ 27 mg (Matlack, Glenn R, 1987).

Înmulțire

Prin semințe și drajoni. Drajonii se pot întinde la 15 m față de rădăcina primară. Nu tolerează umbra. Au o viață relativ scurtă (30-50 ani), însă au fost semnalate exemplare care au atins și 150 ani.

Impact

Formează comunităţi care înlocuiesc speciile native.

Control mecanic

Prin decojire inelară. Este importantă descurajarea folosirii speciei în scop ornamental, pentru fixarea solurilor, în horticultură sau forestier.

Nu se recomandă distrugerea prin smulgere/tăiere deoarece procedeul stimulează formarea drajonilor!

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Se recomandă aplicarea de tratamente foliare în cazul desișurilor unde riscul de a afecta alte specii este minim. Temperatura aerului la momentul aplicării tratamentului trebuie să fie de 18°C pentru a asigura absobția erbicidului (Glyphosate, Triclopyr).

Foto credit

Luis Fernández García

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/84/Ailanthus-altissima.jpg

Bibliografie

Ansari, S. H.; Ali, M, 1999, Recent developments in the chemistry of Ailanthus altissima. Hamdard Medicus. 42(3): 58-63.

Bory, G.; Clair-Maczulajtys, D, 1980, Production, dissemination, and polymorphism of seeds in Ailanthus altissima (Mill.) Swingle, Simaroubaceae. Revue Gererale de Botanique.

Davies, P. A, 1942, The history, distribution, and value of Ailanthus in North America. Transactions, Kentucky Academy of Science. 9: 12-14.

Diggs, George M., Jr.; Lipscomb, Barney L.; O’Kennon, Robert J, 1999, Illustrated flora of north-central Texas. Sida Botanical Miscellany, No. 16. Fort Worth, TX: Botanical Research Institute of Texas. 1626 p.

Essl, Franz, 2007, From ornamental to detrimental? The incipient invasion of central Europe by Paulownia tomentosa. Preslia. 79(4): 377-389.

Gleason, Henry A.; Cronquist, Arthur, 1991, Manual of vascular plants of northeastern United States and adjacent Canada. 2nd ed. New York: New York Botanical Garden. 910 p.

Hoshovsky, Marc C, 1988, Element stewardship abstract: Ailanthus altissima–Tree-of-heaven, [Online]. In: Managment library–plants. In: The global invasive species team (GIST). Arlington, VA: The Nature Conservancy (Producer). Available: http://tncweeds.ucdavis.edu/esadocs/documnts/ailaalt.html [2010, November 9].

Kentucky Exotic Pest Plant Council, 2001, Invasive exotic plant list, [Online]. Southeast Exotic Pest Plant Council (Producer). Available: http://www.se-eppc.org/states/KY/KYlists.html

Matlack, Glenn R, 1987, Diaspore size, shape, and fall behavior in wind-dispersed plant species. American Journal of Botany. 74(8): 1150-1160.

Woodcock, Deborah, 2003, To restore the watersheds: early twentieth-century tree planting in Hawaii. Annals of the Association of American Geographers. 93(3): 624-635.

Zasada, John C.; Little, Silas, 2008, Ailanthus altissima (P. Mill.) Swingle: ailanthus. In: Bonner, Franklin T., Karrfalt, Robert P., eds. Woody plant seed manual. Agric. Handbook No. 727. Washington, DC: U.S. Department of Agriculture, Forest Service: 224-226.