Scoica zebră

Nume științific: Dreissena polymorpha Pallas, 1771 
Este o specie nativă râurilor și lacurilor conectate Mării Negre, Mării Caspice și a Mării Azov (Birnbaum, 2006; DAISIE, 2006) și a invadat Europa, America de Nord și Asia (DAISIE, 2006) odată cu intensificarea comerțului în Europa de est și a construirii canelelor care fac legătura între râurile si fluviile din Nordul Mării Negre prin intermediul vaselor cargo.
Identificarea speciei
Este o moluscă de apă dulce de mărime mică 3-5 cm (Mackie et al., 1989), cu cochilie alungită antero-posterior, cu contur triunghiular rotunjit și al cărei nume este dat de desenul dungat în zigzag negru sau cafeniu de pe cochilie. Marginea superioară convexă, cea inferioară dreaptă sau ușor concavă. La exterior cochilia are culoare maronie, lucioasă. Culorile desenului pot varia de la tonuri închise sau deschise dar există și exemplare fără dungi. Scoica zebră este faimoasă pentru capacitatea ei de a coloniza conductele de alimentare cu apă ale centralelor hidroelectrice, a centralelor nucleare, a stațiilor de alimentare cu apă potabilă și a infrastructurii industriale. Ea colonizează conductele, comprimând curgerea prin urmare reducând scurgerea în conducte. Vasele de navigație pot fi afectate de înclinarea chilei cauzată de scoicile atașate. Scoicile de dimensiuni mici pot intra în motoarele sistemelor de răcire cauzând supraîncălzirea și distrugerea motoarelor. Au fost raportate situații în care balize de navigație s-au scufundat din cauza numărului ridicat de scoici zebră atașate. Echipamentele de pescuit pot fi invadate dacă sunt lăsate în apă o perioadă mai lungă de timp. S-a constatat o deterioare a pilonilor de susținere a docurilor după ce aceștia au fost acoperiți cu scoici zebră. Atașarea continuă a scoicilor zebră poate cauza corodarea oțelului și a betonului afectând integritatea structurală. De asemenea, scoicile zebră pot avea efecte serioase asupra ecosistemelor pe care le invadează. Ele consumă fitoplanctonul dar și alte substanțe în suspensie sunt filtrate din apă cum ar fi: bacterii, protozoare, propriile larve aflate în stagiul final de dezvoltare, alte tipuri de micro zooplancton și aluviuni. Populațiile mari de Dreissena reduc semnificativ biomasa de fitoplancton în urma invaziei.

Descrierea habitatului

Trăiește în ape stătătoare sau în ape cu curgere lentă. Poate fi întâlnită atașată de obiecte, suprafațe, sau chiar de alte moluște prin filamentele care atârnă din cochiliile lor. Se dezvoltă mai bine dacă apele nu au un pH acid. Pot fi întâlnite până la o adâncime de 2-12 m. Le este greu să supraviețuiească în apele puțin adânci cu valuri sau înghețate. Pot supraviețui în ape mult mai adânci, au fost găsite exemplare de scoică zebră la adâncimi și probabil că pot supraviețui și la adâncimi mult mai mari. Se opresc din creștere când apele au o temperatură de 3°C iar rata de creștere  și hrănire se accelerează când apele au 20-25 °C. La temperaturi de mai ridicate își încetinesc creșterea, iar la temperaturi de 30°C încep să moară.

Reproducere și ciclu de viață

Scoicile zebră adulte încep să se reproducă primăvara când temperatura apei crește până la 12°C, putând atinge cote maxime la 18-20°C, poate avea loc pe parcursul a 3-5 luni (DAISIE, 2006; Benson şi Raikow, 2008). Se pot reproduce continuu in habitatele ale căror ape au o temperatură constantă tot anul. Femelele eliberează ouăle în apă iar masculii eliberează sperma după care are loc fertilizarea. Femelele cresc și eliberează într-o serie până la 40000 de ouă, de patru ori în perioada de împerechere, care durează atâta timp cât temperatura apei are o temperatură propice. Fiecare femelă poate elibera până la 1 milion de ouă în fiecare an.

La 3-5 zile după ferilizareo larvă de dimensiuni mici iese din ou. Larva poate înota în sus (dar nu îndeajuns de puternic pentru a inota împotriva curenților acvatici) și are doar un mic început de cochilie. În următorul stagiu, pe măsură ce crește și își dezvoltă câteva organe interne (inclusiv piciorul musculos) și o protuberanță la articulația cochiliei. După o lună larva se fixează de o suprafață dură. Își folosește piciorul musculos pentru a se deplasa încet, iar atunci când găsește un loc propice se fixează de suprafața respectivă, unde va rămâne pănă la sfârșitul vieții care poate varia de la 3 la 9 ani. Ultimul stagiu de dezvoltare îl reprezintă metamorfozarea ei în adult. Indivizii adulţi se pot desprinde în mod voluntar pentru a cauta locaţii alternative. (Benson şi Raikow, 2008).

Impact

Concurează pentru spaţiu şi hrană cu scoicile native şi alte organisme filtratoare; bioacumulează poluanţi; alterează starea habitatelor. Cochiliile ascuţite pot provoca răni în zonele de agrement (Minchin et al., 2002).

Metode de prevenire

Eradicarea totală a scoicii zebră din apele infestate are puține șanse de reușită folosind tehnologiile actuale. Eforturile se axează în principale pe protejarea infrastructurii (cursurilor de apă) și a vectorilor de transmitere (bărci, trailere, echipamente). Controlul scoicilor zebră pentru a minimiza efectele asupra sistemelor naturale și antropice este unul foarte costisitor, indiferent de metoda aleasă.

Eradicare și metode de control

Control mecanic

Inculde extragerea apei din surse publice sau puțuri subterane, tratamente termale, spălarea folosind un jet de apă de presiune înaltă, îndepărtarea mecanică, înghețarea, raclarea, frecarea, desecarea surselor invadate cu Dreissena. Un posibil control include folosirea câmpurilor electrice, pulsul acustic, electromagnetismul de frecvență joasă, lumina ultravioletă.

Îndepărtarea vegetației vizibile (care ar putea adăposti mici moluște) de pe bărci, trailere sau mutarea echipamentelor dintr-un corp de apă în altul reprezintă o metodă importantă de control în răspândirea scoicii zebră.

Control biologic

Prin intermediul prădătorilor (raţe, peşti, raci) deşi această tehnică s-a dovedit a fi ineficientă până în prezent deoarece efectele sunt de scurtă durată (Bially şi MacIsaac, 2000).

Control chimic

Există o serie de substanțe chimice care pot combate moluștele însă utilizarea controlului chimic nu este recomandată deoarece substanțele chimice nu sunt destinate pentru combaterea unei singure specii, în plus pot afecta speciile native și habitatele acestora.

Control integrat

O combinaţie de proceduri chimice şi termice s-a dovedit a fi eficientă. Larvele sunt ucise în cateva minute iar scoicile adulte în cateva ore, la un pH de 12 şi o temperatură a apei de 30°C (Birnbaum, 2006).

Photo credit

http://www.iswa.uni-stuttgart.de/ch/forschung/flabo.html

Bibliografie

Benson A.J., Raikow D., (2009), Dreissena polymorpha, USGS Nonindigenous Aqautic Species Database, Gainesville, Florida;

Bially A., MacIsaac H.J., (2000), Fouling mussels (Dreissena spp.) colonize soft sediments in Lake Erie and facilitate benthic invertebrates, Freshwater Biology, 43: 85-97;

Birnbaum, (2006), NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet – Dreissena polymorpha,  http://www.nobanis.org/files/factsheets/Dreissena_polymorpha.pdf

DAISIE, (2006), Factsheet Dreissena polymorpha, Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, http://www.europe-aliens.org/pdf/Dreissena_polymorpha.pdf ;

Mackie G.L., Gibbons W.N., Muncaster B.W., Gray I.M., (1989), The zebra mussel, Dreissena polymorpha: A synthesis of European experiences and a preview for North America, Toronto, Queens Printer for Ontario;

Minchin D., Lucy F, Sullivan M., (2002), Zebra mussel: Impacts and spread, in: Leppakoski E., Gollasch S., Olenin S., Invasive Aquatic Species of Europe. Distribution, Impacts and Management, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, The Netherlands, 135-146;

Misida cu sânge roșu

Nume științific: Hemimysis anomala G.O.Sars, 1907

Specie de miside cu origine în Marea Neagră, Marea Azov şi Marea Caspică (Bij de Vaate et al., 2002).

Identificarea speciei

Se identifică de cele mai multe ori după culoarea roşu aprins sau cel puţin datorită petelor roşiatice. Au o lungime de 6-13 mm (Salemaa şi Hietalahti, 1993; Janas şi Wysocki, 2005; Borcherding et al., 2006), femelele fiind uşor mai mari decât masculii (Kipp şi Ricciardi, 2007). Forma telsonului este cea mai importantă în identificarea acestei specii. Prezintă telson alungit, dreptunghiular, poarta un rând de ţepi scurte de-a lungul laturilor şi o pereche de spini lungi la colţurile posterioare (Faasse, 1998).

Descrierea habitatului

Deşi majoritatea speciilor de miside trăiesc în mediul marin, 3% (25 de specii) se găsesc în apele dulci până la sărate. H. anomala este un misid de apă sălcie care se poate adapta la mediile de apă dulce (Jazdzewski et al., 2005). Tolerează o salinitate între 0-19 ppt (Bij de Vaate et al., 2002; Borcherding et al., 2006) şi preferă temperaturile între 9-20° Populaţiile pot supravieţui la temperaturi de 0°C în timpul iernii, dar cu pierderi substanţiale (Borcherding et al., 2006).

Reproducere și ciclu de viață

Se înmulţesc din aprilie până în septembrie/octombrie. Ating maturitatea sexuală în mai puţin de 45 de zile. Dimensiunea puietului este corelată cu lungimea femelelor si poate varia între 6-70 embrioni per individ (Salemaa şi Hietalahti, 1993; Ketelaars et al., 1999; Borcherding et al., 2006). Este un omnivor oportunist care se hrăneşte în principal cu zooplancton, dar consumă şi detritus (resturi vegetale şi animale), fitoplancton (în special alge verzi şi diatomee) şi larve de insecte (Ketelaars et al., 1999; Borcherding et al., 2006; Dumont, 2006).

Impact

Poate reduce cantităţile de zooplancton şi fitoplancton în funcţie de mărimea populaţiei

Eradicare și metode de control 

Control mecanic

Iradiere cu raze ultraviolete şi fascicul de electroni (GLMRIS, 2012).

Control biologic

Cu ajutorul prădătorilor: Alosa pseudoharengus, Ambloplites rupestris, Perca flavescens, Marone americana (Brooking et al., 2010; Lantry et al., 2010).

Control chimic

Creşterea treptată a salinităţii de la 4-30 ppt ceea ce duce la mortalitate 100% după 5 ore şi creşterea bruscă a salinităţii la 30 ppt ceea ce duce la mortalitate 100% după 3 ore (Ellis şi MacIsaac, 2008).

Photo credit:

Peter Gilles

http://www.halophila.de/startseite/lexika/diverses/garnele/garnele.html

Bibliografie

Bij de Vaate A., Jazdzewski K., Ketelaars H.A.M., Gollasch S., Van der Velde G., (2002), Geographical patterns in range extension of Ponto-Caspian macroinvertebrate species in Europe, Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences, 59: 1159-1174;

Borcherding J., Murawski S., Arndt H., (2006), Population ecology, vertical migration and feeding of the Ponto-Caspian invader Hemimysis anomala in a gravel-pit lake connected to the River Rhine, Freshwater Biology, 51: 2376-2387;

Brooking T.E., Rudstam L.G., Krueger S.D., Jackson J.R., Welsh A.B., Fetzer W.W., (2010), First occurrence of the mysid Hemimysis anomala in an inland lake in North America, Oneida Lake, Journal of Great Lakes Research, 36(2): 577-581;

Dumont S., (2006), Notes and News. A new invasive species in the north-east of France, Hemimysis anomala G.O.Sars, 1907 (Mysidacea), Crustaceana, 79: 1269-1274;

Eustrongylides sp.

Nume științific: Eustrongylides sp. 

Este o specie de nematode (viermi cilindrici), respectiv Eustrongylides tubifex, E. ignotus şi E. excisus. care infectează peștii de apă dulce și provoacă mortalitate în rândul efectivelor de păsări acvatice.

Identificarea speciei 

Cele 3 specii de Eustrongylides au cicluri de viaţă similare ce necesită două gazde intermediare. Este nevoie de patru etape de dezvoltare ale parazitului pentru a ajunge de la ou la vierme matur capabil de reproducere. Larvele care infectează păsările pot penetra stomacul la 3-5 ore după ce gazda a ingerat parazitul intermediar, iar larvele devin rapid viermi maturi sexual ce pot depune ouă la 10-17 zile dupa infectare. Au fost raportate infectarea cu E. tubifex în cazul a patru familii de păsări (stârci şi egrete; ferestraşi; cufundari; cormorani), E. ignotus – 3 familii de păsări (stârci şi egrete; lopătari şi ibis; pelicani) şi E. excisus – 3 familii de păsări; Eustrongylides sp. a fost raportat şi în cazul păsărilor de pradă.

Descrierea habitatului 

Eutrofizarea şi temperaturile ridicate ale apei (20-30°C) sunt condiţii optime pentru acest parazit. Au fost raportate infecţii în rândul peştilor în apele cu surse externe de nutrienţi şi afectate de poluare termică.

Reproducere și ciclu de viață 

Se reproduce pe tot parcursul anului. Parazitul are un ciclu complex de viață care implică două gazde intermediare , o gazdă paratenica și o gazdă definitivă. Prin urmare, ciclul de viață este indirect, deoarece parazitul trebuie să infecteze alte specii pentru a ajunge la gazda finală și să devină matur sexual pentru a se reproduce.

Impact

Poate provoca mortalitate în masă în special în rândul egretelor sau alte păsări. Păsările care au fost infectate de dată recentă prezintă deseori tuneluri mari, care sunt vizibile pe suprafaţa proventriculului, ventriculului şi intestinelor. În momentul perforării intestinelor de larve sau viermele adult, se poate observa o inflamaţie în cavitatea peritoneală (zona ce conţine organele mai jos de inimă şi plămâni)(Cole, 1999);

Eradicare și metode de control 

Perturbarea ciclului de viaţă a parazitului, prin controlul hranei (tipul de peşte şi sursa acestora) în cazul păsărilor crescute în captivitate. Îmbunătăţirea calităţii apei ca mijloc de prevenire ar trebui să se ia în considerare în raport cu practicile de utilizare a terenurilor şi evacuarea apelor uzate ce pot afecta în mod negativ coloniile de egrete şi stârci şi zonele în care se hrănesc celelalte păsări.

Photo credit

Amelia Mason

http://ncwildliferehab.org/wordpress/?page_id=1823

Bibliografie

Cole Rebecca A., (1999), Chapter 29 – Eustrongylidosis, in: Field Manual of Wildlife Diseases, General Field Procedures and Diseases of Birds, Biological Resources Division, 223-228;

Scoica asiatică

Nume științific: Corbicula fluminea O. F. Müller, 1774

Este o specie nativă zonelor temperate până la tropicale din sudul Asiei, bazinul Ussuri (Aguirre şi Poss, 1999) estul Mediteranei, Africa, insulelelor din sud-estul Asiei cât și în centrului și estului Australiei. Se crede că a fost introdusă în Statele Unite în 1938 de către emigranții chinezi care au utilizat-o ca aliment sau introdusă odată cu importul de stridii din Asia. Mecanismul de dispersie în America de Nord este necunoscut. Prezența ei a fost raportată în 38 de state ale SUA şi în Districtul Columbia (Foster et al., 2000).

Identificarea speciei

Este o specie de moluscă de apă dulce care are de obicei mai puţin de 25 mm lungime, dar pot atinge chiar şi 50-65 mm lungime (Aguirre şi Poss, 1999), cu valve ovoide sau triunghiulare, de culoare deschisă pe partea exterioară (galben-verzui spre maroniu) cu striuri concentrice de creștere. Pe partea interioară are culoarea alb spre albăstrui sau violet. Posedă capacitatea de colectare a hranei din sedimente cu ajutorul piciorului extensibil (Minchin, 2008). Specia se întâlnește frecvent ca depunere de materiale organice în centralele hidroelectrice și nucleare pe conducte sau pe pereții bazinelor de stocare a apei. Odată instalate, pot înfunda conductele de condensare, conducte pentru transportul apei,  echipamentele de intervenție ale pompierilor etc., cauzând probleme economice prin reducerea eficienței de generare a energiei. Apele calde care curg prin conductele centralelor electrice reprezintă mediul propice pentru menținerea la valoare constantă a populațiilor de scoică asiatică.

Descrierea habitatului 

Scoica asiatică preferă lacurile sau cursurile de apă curgatoare deoarece necesită un nivel ridicat de oxigen dizolvat şi este intolerantă la diversele forme de poluare. Poate fi întâlnită sub bolovanii mari și în nămolul moale al lacurilor adânci. Scoica asiatică se dezvoltă bine în ape cu viteză rapidă de curgere deoarece curenții îi oferă o sursă constantă de hrană. Pot tolera o salinitate de până la 13 ppt pentru scurte perioade (Aguirre şi Poss, 1999) şi temperaturi cuprinse între 2-30ºC sau 86 grade Fahrenheit (Balcom, 1994).

Reproducere și ciclu de viață 

Este hermafrodită, prezintă ambele sexe pe același individ. Se crede că scoica asiatică se auto-fertilizează, permițând o rapidă regenerare a coloniei atunci când populația acesteia este scăzută. Ouăle fecundate sunt păstrate în corpul părintelui până la ecozarea juvenililor (aproximativ 4-5 zile). Dintr-un singur părinte pot fi eliberați un număr ridicat de juvenili într-o singură zi (320-387 indivizi/zi) (PNNL, 2003). Ratele de reproducere sunt mai mari toamna (Aguirre şi Poss, 1999). Juvenilii scoicilor asiatice sunt unici în comparație cu juvenilii scoicilor native deoarece ei nu necesită o gazdă și pot înota singuri. Se atașează de substrat când dimensiunea cochiliilor atinge 1,0-1,5 mm lungime. Au o creștere variabilă dar rapidă în primul an de viață, cu juvenili care ating dimensiuni între 10 și 30 mm lungime. Variațiile observare în rata de creștere a juvenililor se datorează temperaturii, conținutului scăzut de minerale, existența hranei și prezența substanțelor toxice. Ajunge la maturitate când cochilia atinge mai mult de 10 mm lungime. S-a constatat că indivizi eclozați în primăvară se pot reproduce toamna. Durata maximă de viaţă este de 7 ani dar aceasta variază în funcţie de habitat (Aguirre şi Poss, 1999), cu o durata medie de 2-4 ani (PNNL, 2003).

Impact

Provoacă daune la conductele folosite de diverse industrii (Foster et al., 2013) și concurează cu alte scoici native pentru hrană şi teritoriu (PNNL, 2003).

Metode de prevenire

Prin reducerea transportului apelor de balast, creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice asupra posibilelor efecte negative ale transportului momelior dintr-o locație în alta. În platformele industriale se pot folosi o serie de metode cum ar fi creșterea temperaturii apelor industriale, filtre și capcane sau substanțe chimice.

Eradicare și metode de control 

Are puține șanse de reușită însă se poate pune accent pe prevenirea unor viitoare dispersii.

Control mecanic

Pot fi eliminate de pe conducte prin utilizarea tampoanelor sub presiune (Minchin, 2008) sau utilizarea de cortine și capcane  pentru a preveni colonizarea scoicii aurii în canale, bazine etc.

Control biologic

Nu există metode biologice de control ale speciei.

Control chimic

Prin spălarea cu clor sau dioxid de clor la aproximativ 40°C şi prin privarea de oxigen (Minchin, 2008). Deși moluștele pot fi combătute cu ajutorul substanțelor chimice, utilizarea acestora nu se recomandă deoarece nu sunt destinate pentru combaterea unei singure specii, în plus pot afecta speciile native și habitatele acestora.

Photo credit

Sartori, André F.

http://emollusks.myspecies.info/sites/emollusks.myspecies.info/files/RV_ext_7.png

Bibliografie

Aguirre W., Poss S.G., (1999), Non-Indigenous Species in the Gulf of Mexico Ecosystem: Corbicula fluminea (Muller, 1774), Gulf States Marine Fisheries Commission (GSMFC);

Balcom N.C., (1994), Aquatic Immigrants of the Northeast, No.4: Asian Clam, Corbicula fluminea, Connecticut Sea Grant College Program;

Foster A.M., Fuller P., Benson A., Constamt S., Raikow D., Larson J., Fusaro A., (2013), Corbicula fluminea, USGS Nonindigenous Aqautic Species Database, Gainesville, Florida, http://nas.er.usgs.gov/queries/factsheet.aspx?speciesid=92 ;

Foster A.M., Fuller P., Benson A., (2000), Corbicula fluminea (Muller 1774), United States Geological Survey, Center for Aquatic Resource Studies;

Minchin D., (2008), DAISIE – Corbicula fluminea, Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, http://www.europe-aliens.org/pdf/Corbicula_fluminea.pdf ;

PNNL, (2003), Pacific Northwest National Laboratory, The Asian Clam, Corbicula fluminea, Richland, Washington, PNNL Ecology Group;

Misida oposum

Nume științific: Katamysis warpachowskyi G.O.Sars, 1893

Este originar din regiunea Ponto-Caspică însă arealul lui s-a extins în bazinul superior și cel mijlociu al Dunării și al Donului.

Identificarea speciei 

Corpul ușor turtit, lățit, de culoare maro închis are forma unei limbi și este alcătuit din 3 părți: cap, torace și abdomen. Au dimensiuni mici 4-6 mm. Capul este prevăzut cu două perechi de antene care conțin organele de simț gustative și tactile și o pereche de ochi apropiați, bombați. Capul și primul segment (sau uneori primele trei segmente) ale toracelui fuzionate formează cefalotoracele. Acesta este protejat de un exoschelet transparent, ca un scut cu rol de protecție. Cele 8 segmente toracice sunt acoperite cu o carapace care este atașată de primele 3. Primele 2 segmente toracice poartă picioare care sunt folosite pentru a filtra planctonul și microparticulele organice din apă în timp ce restul de picioare sunt folosite pentru deplasare sau împingerea apei spre picioarele din față pentru hrănire. Femelele au un marsupiu sub torace. Acest sac pentru clocire este protejat de o placă flexibilă. În această cameră sunt clocite ouăle. Abdomenul are 6 segmente, primele 5 poartă pleopode (acestea pot lipsi sau avea caracter vestigial la femele). Cel de al 4-lea pleopod este mai lung decât celelalte la masculi și are o funcție reproducătoare. Au dimensiuni mici între 4-6 mm.

Descrierea habitatului

Preferă o largă varietate de habitate cu ape adânci (>1,5 m) și bine oxigenate unde aderă la suprafețe solide de care se atașează puternic. Pot tolera și curenți puternici.  Cele mai mari densități au fost observate în siturile antropice, pe bolovanii și dalele de piatră ale straturilor de piatră care acoperă taluzurile sau căptușesc șanțurile înclinate cu scopul de a le proteja împotriva eroziunilor dar de asemenea trăiesc și în substraturile de detritus (materia organică din resturi de origine vegetală sau animală în descompunere) printre macrofite (plante superioare de talie mare).

Reproducere și ciclu de viață 

Reproducerea are loc pe tot parcursul anului cu perioade de vârf primăvara îar în unele cazuri (de obicei în zonele mai calde) toamna și iarna. Împerecherea are loc de obicei în zonele puțin adânci ale apelor. Masculii mor de obicei în al doilea an după reproducere în timp ce femelele trăiesc pentru încă câteva luni timp în care cară ouăle în marsupiul de sub torace. Numărul de Produce 5-6 generații pe an. Se hrănesc în principal cu alge.

Impact

Metode de prevenire 

Nu au fost propuse până în prezent metode de prevenire a invaziei cu Katamysis warpachowskyi. Adoptarea de măsuri nespecifice cum sunt schimbul și tratamentul apelor de balast ar putea juca un rol important în prevenire.

Eradicare și metode de control 

Nu sunt cunoscunte metode de îndepărtare a Katamysis warpachowskyi din siturile infestate (altele decât metode distructive care pot afecta mediul înconjurător).

Photo credit

http://www.neozoen-bodensee.de/neozoen/katamysis-warpachowskyi

Bibliografie

Bacescu M (1954) Crustacea: Mysidacea. Fauna Republicii Populare Romine 4: 1-126

Katamysis warpachowskyi Sars, 1877 (Crustacea, Mysida) invaded Lake Constance, Aquatic Invasions (2010) Volume 5, Supplement 1: S31-S34

Racul dungat

Nume științific: Orconectes limosus Rafinesque, 1817

Specie de rac de apă dulce, nativă din America de Nord este prima specie de rac non-indigenă introdusă în mod intenționat în Europa din Statele Unite. A fost introdus în Germania în anul 1890 în râul Oder ca mai apoi să fie introsus la scară largă pe tot teritoriul Germaniei și al Poloniei cu intenția de a compensa pierderile economice provocate de reducerea drastică a exemplarelor native de raci provocate de ciuma racilor. Mai apoi arealul s-a extins, ocupând mare parte fin vestul şi centrul Europei, din Franţa, Marea Britanie, Italia până în Serbia, România, Polonia, Belarus şi Lituania (Holdich et al., 2006). În România specia a fost semnalată în Dunăre (Pârvulescu et al., 2009).

Identificarea speciei

Rac de mărime medie, exemplarele adulte se pot încadra între 6-12 cm lungime, prezintă un corp suplu și este asemănător racilor europeni de râu. Culoarea variază de la oliv-brun până la brun-negricios, uneori albăstrui, pe segmentele abdomenului şi pe pleure cu benzi caracteristice de culoare brun-roşiatică. Pentru o diferenţiere a sexelor se analizează placa sternala şi pleopodele – la mascul pe placa sternală se observă primele două perechi de pleopode puternice orientate anterior, în timp ce la femelă toate pleopodele sunt egale.

Descrierea habitatului

Este o specie foarte tolerantă la condiţiile de mediu putând fi găsită într-o varietate de corpuri de apă (Holdich et al., 2006).Preferinţele ecologice ale speciei sunt apele tulburi cu substrat mâlos din zona joasă, râuri mari, canale, lacuri sau heleştee.

Reproducere și ciclu de viață

Capacitate reproductivă mare a speciei. Se înmulţeşte atât toamna cât şi primăvara, chiar şi în timpul iernii. În 6-7 săptămâni juvenilii pot deveni independenţi, devin activi din punct de vedere sexual după primul an de viaţă, la o lungime de aproximativ 50-65 mm. Consumă aproape orice fel de hrană; adulţii consumă frecvent material vegetal;

Impact

În Europa, O.limosus a contribuit la dispariţia a numeroase populaţii native de raci prin competiţie şi datorită „ciumei racilor” (Laurent, 1988; Holdich, 1999; Souty-Grosset et al., 2006).

Control biologic

Utilizarea unor dăunători, leniusculus – dăunător în Marea Britanie (Holdich et al., 2004), deşi această soluţie necesită mult timp şi efort şi costuri considerabile (Holdich şi Black, 2007).

Control chimic

Utilizarea biocidelor dar numai în sistemele acvatice închise (Holdich et al., 1999).

Photo credit

Lukáš Jurek

www.biolib.cz/en/image/id124161/

Bibliografie

Laurent P.J., (1988), Austropotamobius pallipes and A. torrentium, with observations on their interactions with other species in Europe, in: Holdich D.M., Lowery R.S., Biology of freshwater crayfish: biology, management and exploitation, Croom Helm, London and Sydney, 341-364;

Pârvulescu L., Palos C., Molnar P., (2009), First recors if the spiny-cheek crayfish Orconectes limosus (Rafinesque, 1817) (Crustacea: Decapoda: Cambaridae) in Romania, North-Western Journal of Zoology, 5(2): 424-428;

Holdich D.M., (1999), The nagative effects of established crayfish introduction, in: Gherardi F., Holdich D.M., Crayfish in Europe as alien species. How to make the best of a bad situation?, AA Balkema, Rotterdam, Brookfield, 31-47;

Holdich D., Black J., (2007), The spiny-cheek crayfish, Orconectes limosus (Rafinesque, 1817) (Crustacea: Decapoda: Cambaridae), digs into the UK, Aquatic Invasions, 2(1): 1-15;

Holdich D.M., Haffner P., Noel P., (2006), Species files, in: Southy – Grosset C.D., Holdich D.M., Noel P.Y., Reynolds J.D., Haffner P., (2006), Atlas of Crayfish in Europe, Museum national d’Histoire naturelle, Paris, 55-129;

Holdich D., Sibley P., Peay S., (2004), The white-clawed crayfish-a decade on, British Wildlife, 15(3): 153-164;

Holdich D.M., Gydemo R., Rogers W.D., (1999), A review of possible methods for controlling alien crayfish populations, in: Gherardi F., Holdich D.M., Crayfish in Europe as alien species. How to make the best of a bad situation?, AA Balkema, Rotterdam, Brookfield, 245-270;

Southy – Grosset C.D., Holdich D.M., Noel P.Y., Reynolds J.D., Haffner P., (2006), Atlas of Crayfish in Europe, Museum national d’Histoire naturelle, Paris;

Crab chinezesc

Nume științific: Eriocheir sinensis Milne-Edwards, 1854

Specie care își are originea în apele temperate dintre estul Rusiei (Vladivostok), sudul Chinei, Peninsula Coreea, Japonia și Provincia Taiwan. A fost transferată cel mai probabil prin intermediul apelor de balast în nordul Europei prin anii 1900. În anul 1914 prezența lui a fost semnalată pe fluviul Elba, ajungând apoi în Marea Baltică în 1926 (Panning, 1938; Herborg et al., 2003).  A fost descoperit și în America de Nord în special în Golful San Francisco, California în anul 1992 și Hawaii.

Descrierea habitatului

Este o specie ce trece de la habitatele de apă dulce unde îşi petrece anii ca juvenil la habitate cu apă sărată cu scopul de a se reproduce (Rudnick et al., 2000). Crabii adulţi se găsesc în apă dulce, salmastră şi sărată iar marea majoritate a femelelor ovipare se găsesc în apă sărată (Rudnick et al., 2003; Veilleux şi Lafontaine, 2007).

Identificarea speciei

Carapacea în formă de pătrat face clar distincţia între această specie invazivă de alte specii europene de crabi. Carapacea poate atinge o lăţime de 5-7cm, deşi lăţime maximă înregistrată la un crab adult a fost de aproximativ 10cm (Czerniejewski et al., 2003). Un element-cheie de identificare este părul ce îi acoperă cleştele, bine dezvoltate la indivizii de sex masculin. Culoarea variază de la galben la maro, foarte rar violet. După ce dimensiunea carapacei depăşeşte 1-2 cm lăţime, se poate face o diferenţiere între crabii de sex feminin şi cei de sex masculin în funcţie de forma abdomenului. La femele este rotunjit şi ocupă cea mai mare suprafaţă a toracelui iar la masculi abdomenul este mai îngust şi în formă de pâlnie inversată (Gollasch S., 2006).

Reproducere și ciclu de viață

Împerecherea și reproducerea are loc toamna târziu și iarna la salinități de ≥18‰. O femelă poate produce între 100000-1000000 de ouă pe sezon. Femelele fecundate se mută în ape adânci și poartă ouăle fecundate sub placa abdominală pe toată perioada iernii. Primăvara femelele se reîntorc în apele marine. Juvenilii eclozează din iarnă până în vară, ramânând în stadiu planctonic aproximativ 1-2 luni. Când devin adulte, larvele migrează în apele râurilor pentru 1-4 ani, unde se hrănesc cu aproape orice: de la plante, pești și nevertebrate.  Tolerează temperaturi variate ale apelor, de asemenea poate supraviețui în ape foarte poluate și în habitate acvatice modificate. Poate trâi între 1-5 ani în funcție de locație. Această variație este legată de timpul necesar pentru a ajunge la maturitate cât și activitatea reproductivă, de vreme ce se consideră că procrează o singură dată, murind apoi după reproducere (Panning, 1938).

Impact

Crabii adulţi migrează din sistemele de apă dulce pentru a se reproduce şi mor în estuare. Acest export de biomasă poate avea un impact asupra lanţului trofic, în special atunci când mase foarte mari de crabi migrează (Rudnick şi Resh, 2005). Este un omnivor oportunist care consumă plante acvatice, alge, detritus, icre de peşte, o varietate de macronevertebrate (Gollasch, 1999; Rudnick et al., 2003) dar şi specii native incluzând macroalge, nevertebrate şi peşti putând contribui la reducerea semnificativă a acestora. Are un potenţial de bioacumulare a contaminanţilor organici şi anorganici ce pot fi trasmişi mai sus în lanţul trofic. Acest tip de bioacumulare a fost documentat pentru populaţiile de E. sinensis din Asia (Rudnick et al., 2000). Sapaturile efectuate de crabi contribuie la deteriorarea digurilor şi creşterea gradului de eroziune al malurilor (Gollasch, 2006). Distrugerea unor diguri ar putea influenţa controlul indundaţiilor şi alimentarea cu apă (Rudnick et al., 2000).

Eradicare și metode de control

Controlul acestei specii este dificil din cauza abundenţei, a ratei ridicate de reproducere şi a gamei largi de toleranţe fiziologice (Deborah et al., 2003). În ciuda eforturilor depuse, nici o strategie eficientă de management nu a fost dezvoltată şi toate eforturile de eradicare au demonstrat o eficienţă limitată (Gollasch, 2006).

Photo credit

Christian Fischer

http://de.wikipedia.org/wiki/Chinesische_Wollhandkrabbe#mediaviewer/File:EriocheirSinensis5.jpg

Bibliografie

Gollasch S., (2006), NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet – Eriocheir sinensis,

http://www.nobanis.org/files/factsheets/eriocheir_sinensis.pdf

Gollasch S., (1999), Current Status on the increasing abundance of the Chinese mitten crab Eriocheir sinensis H. Milne Edwards, 1854 in German rivers, Proceedings of the First Annual Meeting on the Chinese mitten crab in California, 23 March, Sacramento, CA;

Gollasch S., Minchin D., Rosenthal H., Voigt M., (1999), Exotics Across the Ocean. Case histories on introduced species: their general biology, distribution, range expansion and impact, Logos Verlag, Berlin;

Herborg, L.-M., Rushton, S.P., Clare, A.S., and Bentley, M.G. 2003. Spread of the Chinese mitten crab (Eriocheir sinensis H. Milne Edwards) in Continental Europe: analysis of a historical data set. Hydrobiol. 503: 21-28.

Panning, A. 1938. The Chinese mitten crab. Ann. Rep. Smithsonian Inst. 361- 375.

Rudnick D., Resh V., (2005), Stable isotopes, mesocosms and gut content analysis demonstrate trophic differences in two invasive decapods crustacea, Freshwater Biology, 50: 1323-1336;