Category: Mamifere

Nutrie

Nume științific: Myocastor coypus Molina, 1782

Specie de rozătoare originară subregiunii chiliano-patagoneză a Americii de Sud, se regăsește și în Argentina, Bolivia, Brazil, Chile, Paraguay, Uruguay. Specia a fost introdusă în Japonia, SUA (Lessa et al., 2008), Europa, Orientul Mijlociu. În Anglia s-a reușit eradicarea speciei după o campanie care a durat 11 ani.

Identificarea speciei

Rozătoare mare, semi acvatică, are o greutate între 2-4 kg și o lungime între 40-60 cm lungime iar coada între 30-45 cm coada. Masculii adulți pot atinge 7-8 kg. Se aseamănă foarte mult cu un şobolan, cu picioare scurte şi coadă lungă cilindrică. Blana este lucioasă, bogată, rezistentă la apă, de culoare maro spre roșiatic sau chiar maro pe partea dorsală, ceva mai deschisă în zona abdominală, albă pe vârful botului. Prezintă gât scurt, capul este ușor rotunjit cu botul scurt și lat, mustăți albe, ochi mici așezați într-o poziție înaltă și urechi abia vizibile. Cinci degete la picioarele posterioare dintre care patru sunt unite printr-o membrană.

Descrierea habitatului

Se poate adapta la o largă varietate de habitate acvatice de la râuri, lacuri și mlaștini la canale de drenare. Preferă habitatele aflate aproape de un corp de apă, fiind rar observată la mai mult de 100 m depărtare de râuri (Bertolino, 2005). Trăiesc în mod obișnuit în zone cu altitudini joase, dar pot fi întâlnite și la 1200 m altitudine în Munții Anzi. Iernile reci reduc succesul ratei de reproducere influențând dinamica populației.

Biologie 

Este erbivor cu excepţia hrănirii ocazionale cu midii (DAISIE, 2006). Incisivii sunt proeminenţi de o culoare galben-portocaliu (comparativ cu ai şobolanilor care sunt galben-brun) cu urme albe pe bot (Woods et al., 1992; Carter şi Leonard, 2002). Sunt bune înotătoare şi colonizează rapid, fiind capabile să ocupe rapid habitate vacante.

Nutria se poate reproduce pe tot parcursul anului. Vârsta primei nașteri este cuprinsă între 3-8 luni, femelele putând avea în medie 2,7 pui/an. La naștere puii au o lungime medie între 4,5-5,4 cm.

Principalii prădători ai nutriei sunt aligatorii (în America), canidele și felinele mari în Rusia. În Europa nuriile sunt prădate de vulpi, câini și uneori de ereții de stuf. Juvenilii sunt mult mai vulnerabili în fața atacurilor prădătorilor naturali decât adulții.

Impact

Sapă tuneluri prin stuf şi mlaştinile în care trăiesc, erodează malurile râurilor, digurile şi afectează sistemele de irigaţii. Specia este considerată un dăunător pentru culturile agricole (Carter şi Leonard, 2002) de sfeclă de zahăr, porumb, lucernă (Woods et al., 1992). În număr mare, nutria poate consuma atât de multă vegetaţie încât poate tranforma o mlaştină într-un corp de apă deschis. Pot distruge cuibuile şi vâna ouale mai multor păsări acvatice, inclusiv ale unor specii pe cale de dispariţie (ex: Japonia – Dragon fly/ Libelulla angelina şi Deep-bodied bitterling/Acheilognathus longipinnis).

Eradicare și metode de control

În zonele cu ferme agricole trebuie folosite garduri îngropate total sau parțial pentru a preveni săparea de galerii și atacarea culturilor.

Control mecanic

Împuşcarea indivizilor pentru controlul populaţiei atunci când condiţiile de mediu fortează animalul să iasă în câmp deschis; în Anglia, folosirea cuştilor a facut deasemenea parte din programul de eradicare;

Control chimic

În unele ţări precum Franţa şi SUA, se foloseşte momeală cu substanţe toxice; nord americanii folosesc fosfura de zinc pe morcovi sau cartofi dulci.

Photo credit

Norbert Nagel

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6a/Biberratte_-_Nutria_-_coypu_-_Myocastor_coypus_-_ragondin_-_castor_des_marais_-_M%C3%B6nchbruch_-_March_23th_2013_-_07.jpg

Bibliografie

Bertolino S., Perrone A., Gola L., (2005), Effectiveness of coypu control in slamm italian wetlan areas, Wildlife Society Bulletin, 33: 714-720;

Carter J., Leonard B.P., (2002), A review of the literature on the worldwide distribution, spread of, and efforts to eradicate the coypu (Myocastor coypus), Wildlife Society Bulletin, 30(1): 162-175;

DAISIE, (2006), Myocastor coypus. Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, http://www.europe-aliens.org/

Lessa E., Ojeda R., Bidau C., Emmons L., (2008), Myocastor coypus, in IUCN 2013, IUCN Red List of Threatened Species, Version 2013.1, www.iucnredlist.org

Woods C.A., Contreras L., Willner-Chapman G., Whidden H.P., (1992), Myocastor coypus, Mammalian Species, 398: 1-8;

 

Raportare specie

Dacă ați observat această specie de-a lungul Dunării între Baziaș și barajul de la Porțile de Fier, vă rugăm să raportați prezența folosind formularul de aici. Alternativ, puteți să ne trimiteți un email cu fotografia realizată la adresa rlaurentiu [@] portiledefier [.] ro (legat, ștergeți parantezele drepte). Vă mulțumim!

Vizonul american

Nume științific: Neovison vison Schreber, 1777

Carnivor semiacvatic de mărime mijlocie originar din America de Nord (Canada și SUA) a fost introdusă în Europa la începutul anilor ’50 în ferme de creștere pentru valorificarea blănii și naturalizată în cea mai mare parte a Europei (Mitchell-Jones et al., 1999)

Identificarea speciei

Mai mare și mai grea decât nurca europeană, are corpul alungit, membre relativ scurte şi o coadă de aproximativ o treime din lungimea corpului. Capul împreună cu corpul ating o lungime de 45 cm, în timp ce coada ajunge adesea la 25 cm. Blana densă și lucioasă are o culoare uniformă maro închis aproape spre negru. Creşterea în captivitate pentru blană a dus la diversificarea paletei de culori de la alb, gri, cafeniu până la negru (IUCN/SSC, 2009). Prezintă o mică pată de culoare albă pe bărbie și care ocazional se poate extinde până pe buza superioară. Fiecare pată albă este unică, ceea ce permite o identificare precisă a fiecărui individ. Vizonul năpârlește de două ori pe an, părul din vară fiind pe deplin dezvoltat la mijlocul lunii Iulie și care este înlocuit iarna până în Noiembrie. Atât masculii cât și femelele au dimensiuni similare dar masculii cântăresc mai mult decât femelele. În sălbăticie masculii pot atinge 1,5 kg în timp ce femelele cântăresc pe jumătate. Se mișcă bine atât pe uscat cât și pe apă, au picioare prevăzute cu 5 degete unite printr-o membrană interdigitală. Au o vedere ascuțită, pentru vânătoare și identificarea mișcării și a posturii alor indivizi pentru a comunica. Când intră în contact cu alți indivizi emite semnale vocale specifice (sunete stridente, scheunături).

Descrierea habitatului

Vizonul american  este un animal care se adaptează rapid în majoritatea tipurilor de habitate.  Se întâlneşte de-a lungul pâraielor cu ape lente, a râurilor, lacurilor și a mlaștinilor, în habitate xerice cu hrană abundentă (Arnold şi Fritzell, 1990). Vizuinele sunt întotdeauna amplasate în apropierea corpurilor de apă care reprezintă principala sursă de hrană a vizonului. Un singur vizon poate construi mai multe vizuine pe teritoriul lui dacă găsește condiții propice. Densitatea populației diferă în funcție de calitatea habitatului. În habitatele mai puțin propice cum ar fi râurile și lacurile de munte se găsesc 2-3 indivizi/10 km² în timp ce în habitatele favorabile se găsesc peste 10 indivizi/10 km².

Biologie 

Este o specie acvatică carnivoră a cărei dietă se bazează pe prada locală în general peşti, amfibieni, crustacee şi mamifere mici (Birks şi Dunstone, 1985; Bueno, 1994). Vânează orice animal găsit în teritoriile ei și care are dimensiuni mai mici decât ale ei, ceea ce reprezintă parte din succesul răspândirii vizonului în tipuri de habitat cât mai diverse. Simțurile bine dezvoltate îi permit să vâneze subacvatic, are o vedere foarte bună și mustăți sensibile care îi permit să-și localizeze prada chiar și în apele întunecoase. Vizonul încep să vâneze plonjând în apă direct din crengile copacilor sau de pe malul apei, putând rămâne scufundate până la 20 de secunde până își localizează prada: peşti, amfibieni, crustacee şi mamifere mici (Birks şi Dunstone, 1985; Bueno, 1994). Vânează și păsări acvatice cum ar fi lișite, rațe, găinușe de baltă. Vânează și specii terestre folosindu-și vederea ageră pentru a localiza prada în vizuine, la nivelul solului sau pe ramurile copacilor. Iepurii sunt prada lor preferată în timp ce vânează pe sol, dar vânează de asemenea șobolani, chițcani, șoareci de câmp, broaște și insecte. Datorită greutății lor mai mari decât a femelelor vizon, masculii atacă prăzi de dimensiuni mai mari față de prăzile atacate de femele. Prăzile mari sunt târâte în vizuină pentru a fi depozitate și consumate mai târziu. Iepurii și păsările acvatice sunt imobilizate printr-o mușcătură puternică de ceafă. Vizonul american este un animal solitar dar teritoriile unor indivizi se pot suprapune în habitatele propice conducând astfel la lupte între masculi în perioadele de împerechere. Se împerechează primăvara , iar puii se nasc în timpul verii. Gestaţia durează între 39-76 zile; masculii ating maturitatea la 18 luni cântărind între 550-1250 g la maturitate iar femelele ating maturitatea la 12 luni ajungând să cântărească 550-1000 g la maturitate. Au o durată de viaţă de aproximativ 5 ani în sălbăticie (Macdonald et al., 2002).

Eradicare și metode de control

Prin refacerea habitatului, recuperarea concurenţilor nativi (Macdonald şi Harrington, 2003).

Control mecanic – Capturarea indivizilor folosind cuști autorizate.

Photo credit

Simon Pierre Barrette

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/Neovison_vison_PP.jpg

Bibliografie

Arnold T.W., Fritzell E.K., (1990), Habitat use by male mink in relation to wetland characteristics and avian prey abundances, Canadian Journal of Zoology 68: 2205-2208;

Birks J.D.S., Dunstone N., (1985), Sex-related differences in the diet of the mink Mustela vison, Holarctic Ecology, 8: 245-252;

Bueno F., (1994), Alimentacion del vison Americana (Mustela vison, Schreber) en el Rio Voltoya (Avila, Cuenca del Duero), Donana, Acta Vertebrata 215:13;

Clode D., MacDonald, D.W., (2002), Invasive predators and the conservation of island birds: the case of American Mink Mustela vison and terns Sterna spp. in the Western Isles, Scotland, Bird Study, 49: 118-123;

IUCN/SSC, (2009), Neovison vison/Mustela vison, Invasive Species Specialist Group (ISSG), www.issg.org ;

Macdonald D.W., Harrington L.A., (2003), The American mink: the triumph and tragedy of adaptation out of context, New Zealand Journal of Zoology, 30: 421-441;

Macdonald D.W., Sidorovich V.E., Anisomova E.I., Sidorovich N.V., Johnson P.J., (2002), The impact of American mink Mustela vison and European mink Mustela lutreola on water voles Arvicola terrestris in Belarus, Ecography, 25(3): 295-302;