Category: Plante alohtone cu potențial invaziv

Nume științific: Echinocystis lobata (Michx.) Torr. & A.Gray

Descriere 

Plantă anuală, cățărătoare, asemănătoare castravetelui originară din America de Nord, a fost introdusă în Europa temperată şi continentală la sfârșitul secolului al 19-lea, începutul secolului 20 ca plantă ornamentală și medicinală în câteva grădini botanice. Prima menționare a scăpării plantei de sub control în afara grădinilor botanice a fost făcută în anul 1906 în Slovacia. Trăiește pe malurile lacurilor, zone riverane, zone urbane, cursuri de apă (NOBANIS, 2013).

Tulpină 

Flexibilă, divizată în cârcei lungi, contorsionați care se încolăcesc pe frunzele, tulpinile sau ramurile altor plante.

Frunze 

Sunt similare cu cele ale frunzelor de arţar, au dimensiuni de până la 17-18 cm atât în lungime cât şi în lăţime, sunt alternante, palmate cu 3-5 lobi, subțiri, de culoare verde deschis.

Flori 

Este o plantă hermafrodite (întâlnim flori de ambele sexe pe aceeaşi plantă). Florile individuale masculine, numeroase, de culoare alb-gălbuie, cu 6 petale lungi și subțiri, sub formă de stea sunt situate de-a lungul unei tulpini de 10-20cm. O singură floare de sex feminin se găseşte la baza tulpinii cu flori de sex masculin. Aceasta are un ovar sferic țepos și petale galben-verzui.

Perioada de înflorire

Iulie – august

Fruct 

O singură capsulă acoperită cu spini se formează la baza tulpinii, având aproximativ 5cm lungime şi 4 seminţe. Capsula poate fi asemanată cu un pepene cu spini.

Înmulțire 

Prin semințe. Polenizarea este făcută de insecte dar planta este de asemenea şi autofertilă. Pentru germinarea seminţelor în primăvară este nevoie de o temperatură relativ ridicată la nivelul solului. Seminţele pot rămâne viabile în sol pentru mai mult de un an (DAISIE, 2007). Planta este deseori afectată de perioadele de îngheţ timpurii sau târzii.

Impact 

Plantă competitivă, afectează vegetația nativă, produce substanțe toxice.

Control mecanic

Colectarea fructelor înaintea ajungerii acestora la maturitate. Interzicerea cultivării ei ca plantă ornamentală. Răsadurile pot fi îndepărtate cu uşurinţă.

Control biologic 

Nu există agenți aprobați.

Foto credit

Mary Holland

https://naturallycuriouswithmaryholland.wordpress.com/2013/09/24/wild-cucumber-fruiting/

Bibliografie

DAISIE, (2007), Echinocystis lobata. Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe, http://www.europe-aliens.org/

NOBANIS, (2013), European Network on Invasive Alien Species, http://www.nobanis.org

 

Pioarca-Ciocanea C.M., Manolache A.S., Anastasiu P., Rozylowicz L., & Manta N. (2020). Fisa descriere si cheie de identificare pentru specia Echinocystis lobata (Version 1). Zenodo. https://doi.org/10.5281/zenodo.3970234

Nume științific: Galinsoga parviflora Cav. 1794

Descriere

Plantă erbacee anuală, originară din Mexic și America Centrală (Vibrans, 2009), întâlnită frecvent pe solurile fertile. Deoarece această specie a fot descrisă pentru prima dată în materiale colectate din America de Sud (plantă cultivată în Peru), a fost citată în mode eronat ca fiind nativă din această regiune (Vibrans, 2009). Specia a fost introdusă în Anglia ca plantă de grădină la Grădina Botanică Kew la1796, de unde s-a răspândit accidental la 1860. În prezent, G. parviflora este o plantă cu o răspândire cosmopolitană răspândită în America de Nord, Europa, Africa, Asia. Este considerată buruiană în cel puțin 40 de țări, cele mai multe temperate și subtropicale, dar este întâlnită și la altitudini mari în multe țări tropicale (Holm et al., 1979).

Tulpină

Dreaptă (20-80 cm), subțire și striată, trifurcată în mai multe puncte.

Frunze

Sunt simple, dispuse opus, oval alungite, verde deschis, cu margini fin zimțate. Frunzele inferioare au pețioli, cele superioare nu au pețioli și sunt de dimensiuni mai mici.

Flori

Inflorescența este compusă din capitule mici, cu flori galbene, rotunde sub formă de țeavă iar pe margine cu o coroană de petale albe.

Perioada de înflorire

Septembrie – mai

Fruct

Achene care nu se deschid atunci când ajung la maturitate, mici (2 mm), plate, fără peri, cu sau fără umbreluțe.

Înmulțire

Prin semințe. Plantă care poate produce până la 30000 de seminţe, dar în general se pot găsi între 5000-10000 de seminţe per plantă; lumina difuză sau iluminarea indirectă stimulează germinarea seminţelor (Kissman şi Groth, 1993); seminţele îngropate în sol la o adâncime mai mare de 2m nu germinează

Impact

Deteriorează habitatele, invadează culturile agricole și are impact negativ asupra sănătății animalelor. Reduce productivitatea culturilor de fasole cu 51% (Kranz et al., 1982), a culturilor de porumb (Hegewald, 1982) sau grâu (Thomas et al., 1978).

Control mecanic

Prin grapare.

Control biologic

Cu ajutorul antibioticului Vulgamycin obținut dintr-o tulpină de streptomicine.

Control chimic

Isoproturon, bromoxynil, 2,4-D, MCPA şi dicamba pentru cerealele de iarnă şi primăvară, rimsulfuron (culturile de porumb şi cartofi), derivaţi din uree (culturile de bumbac, ţelină, ceapă şi morcov), metribuzin (roşii), terbacil, simazin şi diuron (livezi).

Foto credit

Hugo.arg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e8/GalinsogaParviflora1.JPG

Bibliografie

Babczinski P., Dorgerloh M., Lobberding A., Santel H.J., Schmidt R.R., Schmitt P., Wunsche C., (1991), Herbicidal activity and mode of action of vulgamycin, Pesticide Science, 33(4): 439-446;

Batra S.W.T., (1979), Insects associated with weeds of the northeastern United States: Quickweeds, Galinsoga ciliata and G.parviflora (Compositp.), Environmental Entomology, 8(6): 1078-1082;

Hegewald H.B., (1982), Species composition and nutrient content of weeds in grain maize 1977, Angewandte Botanik, 56(3/4): 279-281;

Holm, L., J. Pancho, J. Herberger, and D. Plucknett. 1979. A Geographical Atlas of World Weeds. John Wiley and Sons, New York. xlix + 391

 

Kissmann K., Groth D., (1993), Plantas infestantes e nocivas, Sao Paulo, Brazil, BASF Brasileira Tomo II;

Kranz W.R., Vieira C., Cardoso A.A., Reis M.S., (1982), Effects on bean (Phaseolus vulgaris L.) cultivars of weed competition. Anais, I reuniao nacional de pesquisa de feijao, Centro Nacional de Pesquisa-Arroz, Feijao Goiania Brazil, 224-225;

Thomas P.E.L., Schwerzel P.J., Lindert H.J.A. van, (1978), Competition studies, Henderson Res.Sta., Salisbury, Rhodesia.

Vibrans H, 2009. Malezas de México. Listado alfabético de las especies, ordenadas por género (Weeds of Mexico. Alphabetical list of species, ordered by genera). http://www.conabio.gob.mx/malezasdemexico/2inicio/paginas/lista-plantas-generos.htm

Nume științific: Amaranthus retroflexus L.

Descriere

Plantă erbacee anuală, originară din America de Nord. Se găseşte pe o mare varietate de tipuri şi texturi de sol. Se dezvoltă foarte bine pe solurile fertile. Tolerează un pH cuprins între 4.2-9.1 (Feltner, 1970). Este comună pe terenurile cultivate, grădini,locuri de depozitare a deşeurilor, pe marginea drumurilor, malurile râurilor dar şi alte habitate deschise unde predomină buruienile anuale.

Tulpină

Dreaptă, înaltă (200 cm), puțin pufoasă, de culoare verde, uneori roșcată. la bază cu frunze puţine, iar la partea superioară cu frunze dese acoperite cu perişori.

Frunze

Frunzele rombic-ovate sunt dispuse opus, lung peţiolate au până la 10 cm lungime, cu marginile puțin ondulate, au nervuri proeminente pe partea dorsală.

Flori

Mici, numeroase, grupate în spice mici, dese și aspre de culoare verde pal.

Perioada de înflorire

Iulie – septembrie

Fruct

Mici, unisexuate, ovale, plate și crestate pe margini, de culoare neagru sau roșu-maroniu sunt repartizate în spice cilindrice.

Înmulțire

Numai prin seminţe. Plantele viguroase pot produce până la 230.000 – 500.000 de seminţe (Stevens, 1957). Producţia de seminţe scade în momentul în care lumina este limitată (MacLachlan et al., 1995), existând studii recente care demonstrează că germinarea este stimulată de lumină şi temperaturi ridicate (Gallagher şi Cardina, 1997; Oryokot et al., 1997). Seminţele sunt dispersate de vânt, animale sau maşini agricole.

Impact

Este o buruiană agresivă şi competitivă pentru o varietate de culturi. Cauzează pierderi substanţiale pentru culturile de soia, porumb, sfeclă de zahăr şi multe culturi de legume (Weaver şi MacWilliams, 1980). Este listată ca fiind o reală problemă în multe ţări (Holm et al., 1997).

Invadează culturile agricole. Polenul ei poate cauza reacții alergice la oameni. Provoacă intoxicații animalelor domestice deoarece planta acumulează cantități mari de nitrați.

Control mecanic

Prin prășire în stadiile timpurii de dezvoltare. Dificil de combătut prin prășire deoarece are capacitate de regenerare rapidă, producând numeroși lăstari.

Control biologic

Cu agenți patogeni fungici sau cu ajutorul gândacului Disonycha glabrata, metodă mai puțin eficientă.

Control chimic

Poate fi controlată cu majoritatea erbicidelor care inhibă fotosinteza precum: atrazin, simazin, metribuzin, linuron şi bromoxinil. Cele mai multe erbicide folosite pentru controlul buruienilor cu frunze late pot fi utilizate: acifluorfen, fomesafen şi pendimetalin (Weaver şi McWilliams, 1980; Bauer et al., 1995; Carey şi Kells, 1995; Mamarot şi Rodriguez, 1997).

Foto credit

www.erbe.altervista.org/images/amaranthus_retroflexus_B.jpg

Bibliografie

Bauer T.A., Renner K.A., Penner D., (1995), Response of selected weed species to postemergence imazethapyr and bentazon, Weed Technology, 9(2): 236-242;

Burki H.M., Schroeder D., Lawrie J., Cagan L.,Vrablova M., El-Aydam M., Szentkiralyi F., Ghorbani R., Juttersonke B., Ammon H.U., (1997), Biological control of pigweeds (Amaranthus retroflexus L., A.powellii S.Watson and A.bouchonii Thell.) with phytophagous insects, fungal pathogens and crop management, Integrated Pest Management Reviews, 2(2):51-59;

Carey J.B., Kells J.J., (1995), Timing of total postemergence herbicide applications to maximize weed control and corn (Zea mays) yield, Weed Technology, 9(2):356-361;

Feltner K.C., (1970), The ten worst weeds of field crops.5.Pigweed, Crops ans Soils, 23:13-14;

Gallagher R.S., Cardina J., (1997), Soil water thresholds for photoinduction of redroot pigweed germination, Weed Science,  45(3): 414-418;

Holm L.G., Doll J., Holm E.,Pancho J.V., Herberger J.P., (1997), World Weeds: Natural Histories and Distribution, New York, USA: John Wiley & Sons Inc.;

Mamarot J., Rodriguez A., (1997), Sensibilite des Mauvaises Herbes aux Herbicides, 4th edition, Paris, France, Association de Coordination Technique Agricole;

McLachan S.M., Murphy S.D., Tollenaar M., Weise S.F., Swanton C.J., (1995), Light limitation of reproduction and variation in the allometric relationship between reproductive and vegetative biomass in Amaranthus retroflexus (redroot pigweed), Journal of Applied Ecology, 32(1): 157-165;

Oryokot J.O.E., Murphy S.D., Thomas A.G., Swanton C.J., (1997), Temperature-and moisture- dependent models of seed germination and shoot elongation in green and redroot pigweed (Amaranthus powellii, A.retroflexus), Weed Science, 45(4): 488-496;

Stevens O., (1957), Weights of seeds and numbers per plant, Weeds, 5: 46-55;

Weaver S.E., McWilliams E.L., (1980), The biology of Canadian weeds.44.Amaranthus retroflexus L., A.powellii S.Wats. and A.hybridus L., Canadian Journal of Plant Science, 60(4): 1215-1234;

Nume științific: Sorghum halepense (L.) Pers.

Descriere

Plantă erbacee anuală, originară din Eurasia și mai apoi naturalizată în America de Nord şi America de Sud, Hawaii, USA, Noua Zeelandă, Australia, Fiji. Este o buruiană graminee perenă, care formează rizomi şi preferă zonele călduroase. Este sensibilă la îngheţ şi poate fi arsă pe timpul iernii dar planta se dezvoltă din nou în primăvară din rizomi. Se întâlneşte de-a lungul drumurilor, în diverse culturi şi păşuni, cu precădere în zonele umede.

Tulpină

Lungă (până la 200 cm), dreaptă, robustă, de culoare verde, uneori roșiatică, terminată cu o inflorescență. Prezintă noduri uşor păroase.

Frunze

Teaca frunzelor plantei tinere este de culoare roşu-purpuriu, în cazul plantei mature frunzele sunt lungi şi netede, cu nervura mediană de culoare deschisă, zimţate. Sunt lungi (0,6 m), lanceolate, prezintă nervuri distincte, albe, așezate de o parte și alta a tulpinii.

Flori

Inflorescența sub formă de ciorchine purpuriu cu pedunculul lung, păros; panicul de 15-20 cm lungime, cu perişori roşii.

Perioada de înflorire

Mai – octombrie

Fruct

Paniculă deschisă între 10-45 cm lungime şi 20 cm lăţime. Seminţele au 4-5 mm lungime, acoperite cu păr fin, culoare portocaliu/roşu. Se găsesc de obicei în perechi, dar spre partea de sus a inflorescenţei apar în grupuri de 3. Sunt produse într-un ciorchine.

Înmulțire

Se înmulţeşte prin seminţe şi rizomi în lunile călduroase. Seminţele pot rămâne viabile în sol cel puţin 7 ani (Leguizamon, 1986; Uremis şi Uygur, 2005) şi chiar şi după ce au trecut prin sistemul digestiv al animalelor (Holm et al., 1977). Temperatura minima, optimă şi maximă de germinare este 20°C, 25-30°C, respectiv 40°C (Uremis şi Uygur, 1999).

Impact

A fost listată ca una dintre 10 cele mai invazive buruieni (Holm et al., 1977) . Invadează culturile agricole în special cele de porumb, bumbac şi trestie de zahăr în zonele cu climă tropicală şi temperată, fiind raportată ca buruiană pentru alte 30 de culturi în 53 de ţări. Pune în pericol viața animalelor care o consumă, provocând intoxicații (Holm et al., 1977; Parsons şi Cuthbertson, 1992). La om poate provoca alergii (febra fânului). În Australia, creşterea excesivă a acestei plante de-a lungul drumurilor constituie un risc de securitate prin limitarea vizibilităţii şoferilor în curbe şi colţuri (Monaghan, 1978).

Control mecanic

Prin cositul regulat, cultivarea terenurilor şi folosirea erbicidelor sunt eficiente atât în cadrul livezilor cât şi al non-culturilor. Aratul regulat la mică adâncime poate preveni dezvoltarea rizomilor, deşi pentru terenurile puternic infestate este nevoie ca procesul sa se repete de până la 6 ori, la intervale ce nu depăşesc 2 săptămâni pentru eradicare (Timmins şi Bruns, 1951; McWhorter, 1973).

Control biologic

Prin rotația culturilor.

Controlul chimic

În cazul culturilor anuale, controlul selectiv poate fi obţinut prin folosirea unor erbicide precum: bifenox în floarea-soarelui; amestec de propanil/tiobencarb în orez; trifluralin, fluometuron şi diuron în bumbac (Bridges şi Chandler, 1987; Ignatov, 1989; Frans et al., 1991; Parsons şi Cuthbertson, 1992).

Foto credit

http://www.missouriplants.com/Grasses/Sorghum_halepense_page.html

Bibliografie

Bridges D.C., Chandler J.M., (1987), Effect of herbicide and weed height on johnsongrass (Sorghum halepense) control and cotton (Gossypium hirsutum) yield, Weed Technology, 1(3): 207-211;

Frans R.E., McClelland M.R., Horton D.K., Corbin B.R., Talbert R.E., (1991), Crop and herbicide rotation for johnsongrass (Sorghum halepense) control, Weed Science, 39(4): 660-666;

Holm L.G., Plucknett D.L., Pancho J.V., Herberger J.P., (1977), The World’s Worst Weeds. Distribution and Biology, Honolulu, Hawaii, USA, University Press of Hawaii;

Ignatov B., (1989), Possibilities of using bifenox under sunflower vegetation, Rasteniev dni Nauki, 26(4): 110-114;

Leguizamon E.S., (1986), Seed survival and patterns of seedling emergence in Sorghum halapense (L.) Pers., Weed Research, UK, 26(6): 397-403;

McWhorter C.G., (1973), Johnsongrass, it’s history and control, Weeds Today, 3: 12-13;

Monaghan N., (1978), Problems caused by Sorghum halepense, PANS, 24(2): 172-176;

Parsons W.T., Cuthbertson E.G., (1992), Noxious Weeds of Australia, Melbourne, Australia, Inkata Press;

Timmins F., Bruns V., (1951), Frequency and depth of shootcutting in eradication of certain creeping perennial weed, Agronomy Journal, 43: 371-375;

Uremis I., Uygun F.N., (2005), Seed viability of some weed species after 7 zears of burial in the Cukurova Region of Turkey, Asian Journal of Plant Sciences, 4(1):1-5;

Uremis I., Uygun F.N., (1999), Minimum, optimum and maximum germination temperatures of some important weed species in the Cukurova Region of Turkey, Turkiye Herboloji Dergisi, 2: 1-12;

Nume științific: Hibiscus trionum L. 

Descriere

Plantă erbacee anuală, a cârei origine este necunoscută. Este larg răspândită în regiunile tropicale, subtropicale dar şi în regiunile temperate din Europa şi America de Nord. Este iubitoare de căldură, cu rădăcina pivotantă adâncă, rezistentă la secetă. Întâlnită pe solurile nude, umede, perturbate, în grădini, culturi de legume, culturi irigate, pepeniere, livezi, pe marginea drumurilor.

Tulpină

Dreaptă, cu înălţime între 40-70 cm, puternic ramificată încă de la bază, are culoarea verde spre maro sau indigo, striată, acoperită cu perișori fini. Ramurile bazale sunt mai lungi.

Frunze

Alternante, pețiolate, adânc divizate sau trifoliate. Frunzele inferioare sunt ovale până la adânc lobate, iar frunzele superioare sunt palmate.

Flori

Au între 2,5 – 4 cm diametru, sunt solitare, amplasate în axila frunzelor superioare, de culoare albă, crem, roz sau galbenă cu interiorul violet; înfloreşte vara. Staminele sunt de culoare purpurie, concrescute, florile durează o zi fiecare.

Perioada de înflorire

Iunie – septembrie

Fruct

Este oval, țepos și se dezvoltă în interiorul sepalelor. La maturitate se usucă și se separă în cinci pentru a elibera numeroase semințe aspre, ovale, maro închis spre negru.

Înmulțire

Prin semințe.

Impact

Invadează culturile agricole (Chandler, 1977), care vor avea productivitate redusă. Polenul ei poate cauza reacții alergice la oameni. Provoacă intoxicații animalelor domestice deoarece planta acumulează cantități mari de nitrați. Este gazdă alternativă pentru anumiţi agenţi patogeni fungici Glomerella cingulata (Mortensen, 1988) sau Giberella baccata (Walker, 1981).

Control mecanic

Prin prășirea plantelor.

Control biologic

Nu există agenți aprobați.

Control chimic

Folosirea de erbicide diverse precum: bifenox, trifluralin, prometryn+fenuron (Kondar şi Szabo, 1986), bentazona, acifluorfen, fomesafen (Popescu et al., 1983), prometryne, monolinuron, metobromuron, metribuzin (Kurkova, 1980), etc.

Foto credit

A. Mrkvicka

http://flora.nhm-wien.ac.at/Seiten-Arten/Hibiscus-trionum.htm

Bibliografie

Chandler J.M., (1977), Competition of spurred anoda, valetleaf, prickly sida and venice mallow in cotton, Weed Science, 25(2): 151-158;

Kondar L., Szabo M., (1986), Weed control in sunflowers, Novenyvedelem, 22(3): 126-129;

Kurkova Z.I., (1980), Effect of chemical and mechanical treatment of soil on yield and quality of potatoes in Alma-Ata region, Nauchnye osnovy vozdelyvaniya kartofelva v Kazakhstane, 124-139;

Mortensen K., (1988), The potential of an endemic fungus, Colletotrichum gloeosporioides, for biological control of round-leaved mallow (Malva pusilla) and velvetleaf (Abutilon theophrasti), Weed Science, 36(4): 473-478;

Popescu A., Sarpe N., Tomoroga P., Popa F., Dinu C., Penescu A., (1983), Efficiency of herbicides in controlling Solanum nigrum, Abutilon theophrasti and other dicotyledonous weeds in soyabeans crops, Probleme de Agrofitotehnie Teoretica şi Aplicată, 5(4): 381-393;

Walker H.L., (1981), Fusarium lateritium: a pathogen of spurred anoda (Anoda cristata), prickly sida (Sida spinosa) and velvetleaf (Abutilon theophrasti), Weed Science, 29(6): 629-631;

 

Nume științific: Azolla filiculoides Lam.

Descriere

Ferigă plutitoare cu până la 2,5-10 cm lungime (Hussner, 2010) de formă poligonală sau triunghiulară (Lumpkin & Plucknett, 1980), originară din America de Nord, America de Sud. Se găseşte în iazuri, canale, rezervoare de apă, zone umede, râuri cu curgere lentă;

Tulpină

Foarte subțire, se rupe în bucăți mici când este imatură, partea internodală crește până la 5 cm lungime, devenind aproapte erectă la maturitate.

Frunze

Sunt verzi sau roșietice, chiar brune tomna. Planta adultă atinge 25-35 mm. Planta își poate schimba culoarea în funcție de intensitatea luminii sau modificarea temperaturii, de la verde la maro. Când planta este expusă la lumină puternică se obţine o culoare roşiatică. Acelaşi lucru se întâmplă şi în timpul iernii. La umbră rămâne mereu verde (Moore, 1969; Janes, 1998).

Flori

Perioada de înflorire

Iulie-septembrie

Fruct

Minuscule, apar în octombrie – februarie.

Înmulțire

Prin spori și fragmente de plantă. A filiculoides are un timp de dublare a suprafeţei ocupate de 4-5 zile în condiţii favorabile (Lumpkin şi Plucknett, 1982). Pentru germinare este necesară o temperatură de peste 10°C (Hussner, 2010). Se poate răspândi la nivel local prin practicarea sporturilor acvatice (scufundări, pescuit, ski acvatic, etc.) sau prin descărcarea acvariilor direct în corpurile de apă (Hussner, 2010).

Impact

Formează covoare groase și are impact asupra biodiversității ecosistemelor acvatice. Afecteză transportul nautic. Contribuie la reducerea zonelor de apa pentru recreere (pescuit, înot).

Control mecanic

Eliminarea convenţională prin tăiere nu are niciun efect asupra acestei plante; se pot folosi bariere pentru creşterea temporară a nivelului apei şi apoi îndepărtarea acestora după ce vântul şi curenţii au colectat planta de-a lungul barierei. Această tehnică este în general folosită pentru corpurile mici de apă şi necesită repetarea frecventă a operaţiei (CEH, 2004).

Control biologic

Cu ajutorul a trei specii de insecte (Pseudolampsis guttata, Pseudolampsis darwinii, Stenopelmus rufinasus). Introducerea crapului poate rezolva infestările de mici dimensiuni.

Control chimic

Erbicidele reprezintă cea mai eficientă formă de control, putând fi folosite diquat şi glifosfat. Nu este însă recomandată a fi utilizată în arii protejate.

Foto credit

Milan Nejezchleba

http://www.biolib.cz/en/taxonimage/id44385/?taxonid=3177

Bibliografie

CEH, (2004), Information Sheet 22: Azolla filiculoides. Water fern, Centre for Ecology & Hydrology, Natural Environment Research Council, Centre for Aquatic Plant, Management, http://www.ceh.ac.uk/sci_programmes/documents/waterfern.pdf

Hussner, A., (2010), NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet – Azolla filiculoides, Online Database of European Network on Invasive Species, http://www.nobanis.org

Jacot-Guillarmod, A., (1979), Water weeds in southern Africa, Aquatic Botany, 6:377-391;

Janes, R., (1998), Growth and survival of Azolla filiculoides in Britain. I. Vegetative reproduction, New Phytologist, 138:367-376;

Lumpkin, T.A., Plucknett, D.L., (1980), Azolla: Botany, Physiology and Use as a Green Manure, Economic Botany 34(2):111-153;